Trei bileţele

Alături de metehne, năravuri şi moravuri, tiranul – în sensul antic, de „conducător ales de popor” – dintr-o ţară moştenise de la unul din predecesorii săi un seif cu trei plicuri şi rugămintea sau indicaţia de a le deschide, pe rând, pe măsură ce ar fi întâmpinat diferite probleme.

Cum, într-o primăvară a plouat enorm şi soarele a lipsit foarte mult de pe cer, tiranul a considerat că aceasta este o problemă şi a deschis primul plic.

„Dă vina pe alţii şi nu ezita să minţi ori de cate ori e nevoie” – era conţinutul bileţelului din acel plic. Zis şi făcut. Tiranul îşi chemă supuşii şi le explică pe larg cum stă treaba cu un fost slujbaş de-al său, cum a furat ăla de-a rupt şi ce-a mai făcut,înainte de a-l putea mazili. Şi, pentru o clipă, a încetat parcă să mai plouă şi a ieşit soarele. Puterea acelei raze de soare care s-a întrevăzut printre norii de ploaie nu a fost atât de mare ca oamenii să plece acasă mai „încălziţi”, dar mai „luminaţi” cu siguranţă, mai cu seamă la nemernicia acelui Ticăloşeanu, om hain şi viclean din cale-afară, care, în nebunia lui, golise toată vistieria ţării în capul unor animale mici, numite luminători, al căror principal rol pe lume era, se pare, acela de a tăia frunze la câini. Trebuşoara asta o făcuse Ticăloşeanu trecând peste tot, peste dorinţa actualului tiran (care ţipase ca din gură de şarpe să nu se facă acest lucru), şi peste cea a Marelui Înţelept Naţional zis şi Gionel-Gionelule Nu Mai Ţopăi Băiatule Că Te Râde Mihaela Dragostea Mea – uf, ce nume lung! – peste sindicate, patronate, oengeuri, chiar şi peste hotărârea celor de la ceceu, ba şi peste dumnezeu din cer, a zis: „sunt bani” şi i-a aruncat în capul luminătorilor. Iar aceştia, năuciţi de prea binele ce se abătuse pe capetele lor, nu au mai tăiat nicio frunzuliţă, ceea ce a condus la aceste fenomene meteorologice extreme. Noroc că acum, Funebriu Dan(vaide)iel, noul şef al luminătorilor, mai eliminase destui dintre ei, iar pe ceilalţi îi readusese la tradiţionala lor ocupaţie.

În curând, însă, cerul s-a mohorât din nou şi a reînceput vremea rea. Supărat, tiranul s-a hotărât să deschidă şi al doilea bileţel.

„Fă-ţi autocritica” – aşa scria în al doilea bileţel.

Autocritica? Tiranul a chemat din nou oamenii şi le-a explicat foarte clar că a făcut si greşeli, cu nişte credincioşi de-ai lui. Nimeni nu prea a înţeles la ce s-a referit exact tiranul, unii ziceau că, probabil s-o fi gândit la o anume Nutzy, pe care o pusese un fel de şefă peste un bordel numit „LaBoc” şi care, prin gesturile şi mişcările ei ample adusese nori grei deasupra palatului tiranului, dat fiind că, „la bază”, doamna Nutzy era de meserie paparudă. Alţii credeau că s-o fi referit la bufonul curţii, un pitic retardat căruia până şi taică-su îi spărgea ouă în cap, şi pe care tiranul îl pusese portar la acelaşi bordel. Alţii ziceau că, dimpotrivă, cei criticaţi erau trei boieri care îl cam sodomizaseră pe sărmanul bufon şi la urmă îl şi puseseră să spună cât de mult i-a plăcut. Mă rog, părerile erau împărţite, dar ideea este tiranul îşi făcuse „tema”, şi asta conta, de fapt.

Dar, după ce o clipă, a părut că ploaia se opreşte, s-a înteţit din nou. Norii negri s-au grămădit din nou deasupra TreiCoceniului – acesta era numele palatului în care locuia tiranul – şi dintr-o dată, parcă, nu s-a mai ştiut dacă e zi sau noapte. Apa şi focul, cerul şi pământul s-au amestecat parcă şi talazuri uriaşe au bătut în poarta palatului. Ascuns într-o cămăruţă a palatului, însoţit doar de bufonul său şi încă vreo doi credincioşi, tremurând tot de frică, tiranul deschise cu greutate al treilea bileţel şi citi:

„Încă mai ai timp, dar grăbeşte-te. Scrie şi tu trei bileţele”.