Remember: Trujillo

Probabil, numele lui Rafael Leónidas Trujillo Molina nu spune prea multe cititorilor acestui blog. Poreclit El jefe, adică şeful sau bossul, Trujillo este prototipul dictatorului perfect.

Candidând la preşedinţie din partea nou-înfiinţatului Partid Dominican (tot un fel de PD ca al nostru), Trujillo a reuşit să câştige alegerile din 1930 cu un neverosimil procentaj de 95%, în urma unor fraude masive. La un an de la investirea sa, Trujillo desfiinţa toate partidele politice din ţară, cu excepţia partidului său. Începând din acel moment, Trujillo a exercitat o formidabilă presiune asupra cetăţenilor ţării pentru a se înscrie în partidul său. Astfel, s-a ajuns până acolo încât „palmita”, adică documentul care atesta apartenenţa la partid, să fie substituit cărţii de identitate, astfel încât orice persoană adultă care nu poseda „palmita” se poată fi oricând arestată pentru vagabondaj. În scurt timp, oponenţii lui Trujillo sau/şi al partidului său, au fost asasinaţi sau au dispărut în mod misterios. Printr-o lege specială, toţi funcţionarii de stat au fost obligaţi să îşi doneze 10% din salariu trezoreriei naţionale, de fapt să alimenteze conturile lui Trujillo (doar 10, de ce nu 25%?). Aceasta a fost doar una din şmecheriile prin care, în câţiva ani, Trujillo a devenit proprietar de jure al tuturor avuţiilor ţării sale. Practic, Republica Dominicană a devenit „moşia lui Trujillo”.

Sunt multe poveşti legate de activitatea şi viaţa lui Trujillo. Astfel, fiind un stat subdezvoltat, Republica Dominicană beneficia de anumite ajutoare externe din partea unor ţări dezvoltate, între care şi Statele Unite. Cum Trujillo era proprietarul cu acte al ţării sale, aceşti bani intrau, fireşte, în conturile sale personale. Dar, asta crea, în mod firesc, un anumit grad de „îndatorare” al ţării sale şi a sa personal, faţă de Statele Unite. Cu toate acestea, delegaţii dominicani au „îndrăznit” să voteze nu numai împotriva Statelor Unite, ci împotriva logicii si a interesului propriei ţări, la o sesiune a ONU. Era vorba, pur şi simplu, de o formalitate, dar care, conform procedurilor, trebuia supusă votului. Statele Unite şi toate ţările, mai puţin Republica Dominicană, au votat „pentru”, Republica Dominicană „contra”. Evident, delegaţii dominicani au fost asaltaţi de reporteri, care au dorit să cunoască explicaţia acestui vot absurd. Iar răspunsul delegaţilor dominicani a fost unul absolut incredibil. Ceva în genul: aşa am primit dispoziţie de la preşedintele Trujillo, indiferent de ce se discută si ce se votează, datoria noastră este aceea de a vota exact pe dos decât o fac Statele Unite.

Ce se întâmplase? Asemeni mai tuturor dictatorilor, Trujillo era brutal, extrem de şiret şi aproape complet lipsit de educaţie. Dar, cum era şi pe atunci „trendy” să ai studii superioare, s-a gândit omul să face o facultate. Cum sistemul educaţional din Republica Dominicană nu avea cum să corespundă „exigenţelor” preşedintelui, acesta s-a adresat Statelor Unite, cu rugămintea de a-i trimite niste profesori „corespunzători” care să-l şcolarizeze, evident, „la domiciliu”. Evident, profesorii respectivi erau plătiţi „domneşte”, chiar din banii pe care ţara sa îi primea ca ajutor din parte Statelor Unite. Unul dintre profesori a fost, se pare, mai „căpos” şi şi-a „trântit” studentul. Reacţia a fost vehementă, profesorii au fost expulzaţi, a fost trimis un protest oficial Statelor Unite, s-au cerut „scuze” pentru „greşeala” de a-i fi trimis astfel de profesori „incompetenţi” şi, cum acestea nu au venit, Trujillo a trecut la „represalii”.

Trujillo a fost „mare”. A făcut lucruri pe care niciun alt dictator nu a îndrăznit să le facă! A schimbat numele capitalei, din Santo Domingo în Ciudad Trujillo. De asemenea, şi numele provinciei natale a fost schimbat din San Cristobal, în – aţi ghicit – Trujillo. Vârful celui mai înalt munte al ţării a fost şi el schimbat, din Pico Duarte în – fireşte – Trujillo. Statuile preşedintelui au împânzit ţara şi nu numai. Toate ziarele au fost obligate să scrie pe prima pagina, cu litere uriaşe: Viva Trujillo! A „inventat” sloganul „Trujillo y Dios”, pe care, în urma protestelor Vaticanului, a acceptat să îl modifice în „Dios y Trujillo”. Acest slogan apărrea, ca frontispiciu, pe mai toate clădirile publice din Republica Dominicană, şi nu numai. Bisericile afişau un slogan mai lung: „Dios en cielo, Trujillo en tierra” (sau, invers: „Trujillo en tierra, Dios en cielo”).

Să mai menţionăm, oare, că slugărnicia supuşilor săi a mers până la a-l propune la Premiul Nobel pentru pace? Propunere, pe care, „modest”, Trujillo a refuzat-o – parcă şi Băsescu a refuzat o nominalizare ca academician.

În 1934, Trujillo îşi încheia primul mandat. Cu toate că îşi crease „toate condiţiile” pentru realegere, Trujillo a realizat o mare „economie” renunţând la această „formalitate”. A rămas preşedinte pentru încă un mandat, ca urmare a „presiunilor” populaţiei, care şi-a manifestat voinţa nu la vot ci în cadrul unor mari „adunări civice”.

În 1938, Trujillo a avut de făcut o alegere foarte „grea”, între Constituţie, care permitea maximum două mandate, şi „voinţa” poporului, care îl voia preşedinte pe vecie. „Onest”, Trujillo a ales Constituţia, împunând ca preşedinte un om de paie, pe care-l chema – nu, de data asta nu aţi ghicit – îl chema Jacinto Bienvenido Peynado.

În 1942, s-a răzgândit. Cum în Statele Unite – fireşte, pigmeul avea „standarde” înalte – preşedintele Roosevelt candidase – şi câştigase – un al treilea mandat, Trujillo şi-a zis „de ce nu?”. A mai stat preşedinte până în 1952, când s-a „retras”, predând formal succesorului său, Héctor Trujillo, toate prerogativele sale. Coincidenţa de nume nu e o coincidenţă, Héctor Trujillo fiind fratele său.

În anul 1961, Trujillo a fost asasinat de „prietenii” săi americani pe care, se pare, reuşise să-i enerveze suficient.

La moartea sa, existau în exteriorul Republicii Dominicane câteva sute de statui dedicate memoriei lui El jefe, pentru care, în mod natural, Trujillo, recte poporul dominican, plătise bani grei. Şi, de asemenea, de pe urma lui El jefe au rămas câteva zeci de descendenţi, rătăciţi prin toată lumea. Fiindcă, asemeni multor dictatori, El jefe a fost extrem de sensibil la farmecul feminin.



Asta e istoria, ne despărţim mai întotdeauna de ea râzând, şi prea rar învăţând ceva.

Persistă, poate, o întrebare: cum a reuşit, oare, Trujillo, să devină proprietar, „cu acte-n regulă”, al ţării sale?

Ei, cum? Staţi să vedeţi!

Aţi reţinut în ce an a venit la putere Trujillo? În 1930, când lumea era bântuită de o cumplită criză economică ... vă mai amintiţi, nu? Dar, ce fel de criză? Lumea nu era în stare să producă suficiente mărfuri pentru oameni, pâine, carne, lapte etc.? Ba da, dar, ca şi acum, nu erau bani. Iar laptele, de exemplu, se arunca pe câmp, decât să fie distribuit în mod gratuit oamenilor ... sau pe un preţ modic. Iar, în acest timp, oamenii mureau, efectiv, de foame!

Criza economică nu este altceva decât un transfer de proprietate. Atât şi nimic mai mult. Ce credeţi că este actuala criză economică? Exact ceea ce am spus: transfer de proprietate.

Să presupunem că o familie de bugetari avea un venit de 100 de lei, din care plătea 50 rata pentru o locuinţă. Îi rămâneau 50 de lei pentru toate celelalte cheltuieli. Acum îi rămân 25, din care nu mai poate trăi. Iar, de la toamnă vor creşte şi TVA-ul, şi cota unică, etc. Asta înseamnă că nu va mai putea plăti ratele la credit si va pierde locuinţa. În favoarea cui? Ei, întrebare!

Aceasta este adevărata miză a ceea ce se întâmplă acum: spolierea poporului român.

În acest moment, România se află în război civil. De o parte, Traian Băsescu, PD-L şi camarila portocalie. De cealaltă parte, poporul român, cu profesori, cu medici, cu alţi bugetari, cu pensionari, cu mame, cu tot, cu sau fără afiliere partinică sau sindicală. Astea sunt taberele. Deocamdată, portocalii au repurtat mai multe victorii. Şi, războiul e abia la început!

UPDATE: După cum mă aşteptam, moţiunea a căzut. Mă aşteptam, dar speram altceva. Cu o zi în urmă, Băsescu şi PD-L repurtaseră o altă victorie: doi judecători la Curtea Constituţională. Aşa că, adio contestaţie.