Suntem chiar atât de proşti?

S-a întâmplat odată ca, în timpul în care proprietarul unei case dormea, sau era plecat, sau nu ştiu ce s-a întâmplat, locuinţa să îi fie călcată de hoţi. Iar hoţii aceia nu s-au mulţumit să fure cam tot ce era de furat, dar au spart, au distrus, au murdărit cam tot ce se putea sparge, distruge, murdări. Au schimbat apa din acvariul cu peşti exotici cu Chivas Regal, s-au căcat în nu ştiu ce porţelanuri, au jucat ceardaşul pe toate cristalurile, au uns clanţele cu căcat, iar, la sfârşit, au stropit totul cu petrol şi au dat foc.

Vă daţi seama cam ce a simţit proprietarul când a venit acasă.

Nu mică i-a fost, totuşi, mirarea, când a găsit, pe resturile unei mese, o hârtie de zece dolari, alături de un bileţel pe care scria: „pentru cel care va face curat aici”.

Cam asta am simţit, cred, eu, astăzi, când am auzit că Măria Sa Han Băşilă şi-a donat salariul pe luna mai, în sumă de vreo şase mii de lei, în nu ştiu ce fond de solidaritate socială!

Bravo! Deci, după ce a pus ţara pe butuci, după ce a îndatorat-o pentru nu ştiu câte generaţii, după ce, în mod direct sau prin camarila sa a furat tot ce se mai putea fura, începând cu pamperşii plozilor şi terminând cu biscuiţii bătrânilor, după ce a făcut, aşadar, toate astea, Han Băşilă îşi donează salariul săracilor. Păi, ce să facă, măi nemernicule, săracii, cu banii ăştia?

Uite, în România suntem, de toţi, vreo douăzeci de milioane. Din ăştia, să zicem că trei sferturi sunt bogaţi (!?) Tot rămân vreo cinci milioane de săraci. Ori doi bani de căciulă, înseamnă zece milioane. De bani, adică o sută de mii de lei. Ceea ce e mult mai mult decat cei şase mii donaţi de preşedinte.

Apoi, ca orice fond care se respectă, şi acesta trebuie administrat. Adică, trebuie să creăm nişte posturi pentru oamenii care vor face asta. Cum oamenii aceştia vor lucra cu banii celor mai săraci dintre noi, trebuie să ne asigurăm că aceşti bani sunt corect gestionaţi şi ajung unde trebuie. Asta se face prin motivarea, în primul rând financiară, a acestor administratori. Aşa ... cum salariul unui şofer e de vreo patru mii, al unei secretare de orăşel de vreo optsprezece mii, eu zic că nu ne putem gândi, pentru aceşti administratori, la un salariu mai mic de douăzeci şi cinci de mii, având în vedere responsabilităţile pe care le au. Facem şi o mică descentralizare, punem câte un administrator în fiecare judeţ, deci douăzeci şi cinci de mii ori patruzeci de judeţe face un milion, plus secretare, şoferi, traininguri, diverse deconturi, nu mai vorbesc de sedii, de alte cele, e ... hai să zicem vreo zece milioane, ba nu, să fie mai rotund, o sută, hai un miliard să fim siguri că e ok. Aşa, şi-acu’ să rectificăm putin bugetul, să prindem şi miliardul ăsta, e, poate, puţin cam scump, dar e un program social pentru cei mai săraci dintre noi, pe care nu-i putem lăsa de izbelişte, tocmai în aceste momente de criză ...

Domnu’ preşedinte, eu nu cu leafa asta de şase mii am ce am, ci cu dezastrul pe care l-aţi generat. Nimeni nu este interesat, de fapt, cât este salariul preşedintelui sau al ministrului cutare sau al parlamentarului, preşedintelui de consiliu judeţean, primarului etc., pe oameni îi interesează, de fapt, banii pe care îi sifonează fiecare din cei menţionaţi mai sus, jaful din banii publici, achiziţiile nejustificate ... asta este important. Pentru ăsta vă vor cere socoteală cetăţenii, cât de curând.