E nebun?

Ministrul Funeriu vrea să doteze grădiniţele cu jucării. Foarte bine, numai că, printre aceste jucării ar trebui să se afle şi seturi de păpuşi cu dizabilităţi. Da, aţi citit bine, cu DIZABILITĂŢI.

De la bun început, precizez că nu mă interesează problema banilor. E evident că e vorba de încă un tun pedelist, dar ce mai contează câteva milioane faţă de zecile de miliarde cu care ne-am îndatorat şi mai urmează să ne îndatorăm?

Dar, totuşi, de ce vrea ministrul păpuşi cu dizabilităţi?

Ei, păi e şi-aicea un schepsis. A văzut dom’ ministru că românii stau cam prost la capitolul toleranţă. Teoretic, în România, persoanele cu dizabilităţi se bucîngroură de aceleaşi drepturi ca şi cele fără, dar, în practică lucrurile cu totul altfel. Oamenii nu sunt prea obişnuiţi cu prezenţa acestor persoane şi au tendinţa de a le judeca greşit, de a le respinge. Corect! Uite, şi eu era cât pe ce să scriu despre persoanele fără dizabilităţi că ar fi „normale”, ceea ce, evident, ar fi fost o discriminare, fiindcă ar fi indus ideea că persoanele cu dizabilităţi nu sunt „normale”. Ceea ce, evident, este fals. Ce poate fi mai „normal” decât să nu ai o mână sau un picior, sau să stai într-un scaun cu rotile şi să-ţi curgă bale din gură, sau să ai sida, sau câte şi mai câte? E ceva anormal aici? E ceva artificial sau inventat? Nu, sunt lucruri care se întamplă, care există în jurul nostru, nu ne putem face la nesfârşit că plouă, că aşa ceva nu există, că una, că alta. Trebuie să arătăm copiilor realitatea din jurul lor, exact aşa cum este, fără să o „fardăm”, fără să o înfrumuseţăm. Copiii trebuie să ştie că, în jurul lor există aceste persoane cu dizabilităţi, care au exact aceleaşi drepturi, şi care nu trebuie marginalizate bla, bla.

Iată de ce domnul ministru s-a gândit să doteze grădiniţele cu păpuşi cu dizabilităţi. Să vadă copiii cum vine treaba cu dizabilităţile, să nu-i izoleze, să nu-i respingă, să nu-i discrimineze pe cei care au asemenea dizabilităţi.

O acţiune, să recunoaştem, salutară, dar, din păcate, incompletă. Şi asta pentru că sunt şi alte categorii de persoane la fel de discriminate. De exemplu, homosexualii. Ş-atunci, oare, nu ar fi trebuit dom’ ministru să se gândească şi la asta? Nu cred că e mare lucru să faci nişte păpuşi pidosnice. Sau, o fi?

Şi filme, dom’ ministru, să vadă copiii „pe viu” cum stă treaba cu realitatea asta înconjurătoare, că nu e totul roz şi frumos. Să vadă crime, violuri, tâlhării, să vadă copii, să fie „pregătiţi”. Şi „toleranţi”, bineînţeles.

Oare, chiar de asta au nevoie copiii noştri? De păpuşi cu dizabilităţi?

Nu trebuie să fii nu ştiu ce mare psiholog ca să-ti dai seama că păpuşile cu dizabilităţi pot avea o influenţă deosebit de nefastă în dezvoltarea psihosomatică a copiilor. Cum am spus, nu e cine ştie ce filosofie, o ştie orice om care a deschis o carte de psihologia copilului, ba, mai mult, o ştie, din instinct, orice mamă normală ... şi îngroş cuvântul „normală”. Numai Funeriu nu ştie. Sau ştie?

Din punctul meu de vedere, varianta în care nu ştie, şi nici „instinctul” nu îl ajută, pică. Şi aceasta nu numai pentru că e ministru şi ar trebui să ştie, nu! Pentru că există reacţia societăţii, inclusiv a reprezentanţilor persoanelor cu dizabilităţi.

Rămâne că ştie prea bine. Şi atunci?

Atunci, ori e nebun, ori e pus să facă asta. Ori, şi una, si alta. Voi ce ziceţi?