Cel mai mare oraş din Europa

Cu toate că, în zonă există dovezi ale unei existenţe umane milenare, localitatea a fost înfiinţată relativ recent, în 1900. A primit statutul de oraş în 1948, ocazie cu care a devenit şi cel mai mare oraş din lume. Între timp, a pierdut acest statut, dar rămâne, totuşi, cel mai mare oraş din Europa, mult mai mare decât Londra, Paris, Tokyo şi New York, la un loc. Numai lacurile de pe tot cuprinsul oraşului, vreo şase mii la număr, ar acoperi o dată şi jumătate suprafaţa Berlinului!

Oraşul este un important centru turistic, atrăgând anual de un număr de turişti de peste zece ori mai mare decât populaţia oraşului.

Clima este aspră, temperatura medie anuală fiind în jur de 0°C. În lunile de vară, temperatura poate să ajungă, în mod excepţional, chiar şi la 25°C, dar, la fel de bine poate să şi ningă. Iernile sunt aspre şi temperaturile scad frecvent sub -30°. În mai mult de jumătate din zilele anului au loc precipitaţii, de regulă ninsori, dar şi lapoviţe sau ploi, în timpul verii.

Se preconizează a deveni cel dintâi port spaţial european. De aici urmează a fi lansate primele nave spaţiale europene de cercetare şi agrement. Amatorii de imponderabilitate se pot delecta efectuând zboruri cu Iliuşin 76MDK, la înălţimi de cca. 6000 de metri; un astfel de zbor durează costă 8000 de dolari şi durează aproximativ 90 de minute.

Turiştii care vin aici pot practica diferite sporturi de iarnă, pot degusta diferite preparate tradiţionale pe bază de carne de ren, se pot plimba cu sania trasă de reni, pot dormi în hotelul de gheaţă, sau pot admira soarele pe cer la miezul nopţii.

Pentru localnici, însă, toate aceste distracţii par destul de fade, astfel că preocuparea lor favorită în week-end constă în consumarea unor cantităţi industriale de alcool.

În prezent, oraşul se mută. Cum se mută? Se mută, pur şi simplu. Clădirile se dezasamblează şi se reconstruiesc în noua locaţie. Asta e tot.

Dacă nu ştiţi încă despre ce oraş este vorba, poate vă ajută fotografiile:

-vedere panoramică-

-primăria-

-biserică de lemn-

-una din străzile orașului-

-hotelul de gheaţă-

-plimbare cu câini, iarna-

-plimbare cu câini, vara-

-prietenul Rudi-

UPDATE: Ştiu că „ghicitoarea” a fost destul de uşoară (!?), dar, ca să nu mai aveţi nicio îndoială, precizez: este vorba de oraşul Kiruna, din nordul Suediei. Din această zonă se extrage, încă minereul din care se prepară renumitul oţel suedez. Pentru mai multe amănunte se poate consulta: Wolf Schneider – Űberall ist Babylon – o carte impresionantă, tradusă şi în româneşte. Conform acestei surse, Kiruna număra, la sfârşitul lunii iunie, mai puţin de 23000 de locuitori, ceea ce, raportat la suprafaţa sa de peste 20700 de km², înseamnă mai puţin de 1,2 locuitori/km², cam la fel ca în Mongolia Centrală sau în Deşertul Sahara. Comparativ, Berlinul se întinde pe o suprafaţă mai mică de 900 de km².

Cum a fost posibilă apariţia unui oraş de asemenea dimensiuni? Mai bine zis, cum de toată această vastă regiune a fost declarată, din punct de vedere administrativ, „oraş”?

Se pare că, la un moment dat, în Suedia a fost adoptată o lege care prevedea obligativitatea asigurării, de către stat, în cel mai apropiat oraş, a unei locuinţe pentru mineri şi familiile acestora. Cum toţi minerii locuiau într-un anumit perimetru, nu neapărat în oraş, tot ceea ce au avut de făcut autorităţile pentru a respecta legea, cu eforturi financiare zero, a fost să declare întreaga zonă „oraş”. Un oraş cam de dimensiunea unei ţări precum Slovenia.

Cu toate acestea, City of Mount Isa, din Queensland-Australia, are, la o populaţie de doar 22.000 de locuitori, o suprafaţă de peste 43.000 de km², comparabilă cu aceea a Danemarcei, dar mai mare decât a Belgiei, Olandei sau Elveţiei. Şi City of Mount Isa este construit în jurul unor exploatări miniere.