Despre cum trece apa când eşti bolovan

Cu cinci mii de ani în urmă, inundaţiile periodice din delta Nilului creau condiţiile apariţiei şi dezvoltării unei civilizaţii strălucite. Acum, inundaţiile periodice din Moldova aduc disperare şi sărăcie.

Nimic nou sub soare. Astfel de inundaţii au mai avut loc în 2004, 2005 sau 2008. Şi atunci, ca şi acum, puhoaiele dezlănţuite au măturat totul în calea lor. Şi atunci, ca şi acum, au fost victime omeneşti. Şi atunci, ca şi acum, mulţi oameni şi-au pierdut întreaga agoniseală. Şi atunci, ca şi acum, au fost organizate acţiuni de ajutorare a victimelor. Dar altceva, se pare, nu a mai fost făcut. Nu au fost refăcute digurile, nu au fost efectuate decolmatări, împăduriri etc. Şi ceea ce era de întâmplat, s-a întamplat. În aceleaşi locuri, în aceleaşi zone.

Ceea ce nu s-a întâmplat niciodată se poate întampla sau nu. Dar, ceea ce a avut loc o dată, se poate repeta oricând. Oricând se îndeplinesc condiţiile care au generat primul eveniment.

Era, aşadar, limpede că, in condiţiile în care nu s-au luat niciun fel de măsuri, aceste evenimente urmau să se repete.

De ce nu s-au luat măsuri? Dintr-un motiv foarte simplu. Niciunde în România nu plouă tot timpul. Şi inundaţiile au loc numai atunci când plouă, sau când se topesc brusc zăpezile. Cel mult patru-cinci zile pe an, apoi apele se retrag. Eventual, au loc inundaţii în alt loc, în satul vecin, dar asta n-are-a face. Aşadar, dintr-un an, cinci zile stă casa sub ape, iar treisuteşaizeci nu. Dacă mai rămâne, fireşte. Dacă nu, nu.

În cele treisuteşaizeci de zile rămase, lucrările nu au niciun rost. Nu e nevoie de ele. La ce bun să faci un lucru dacă nut e foloseşti de el decat cinci zile pe an? Cel mult.

Apoi, există şi soluţii alternative. Cum ar fi mersul la biserică. Pe cel întărit în credinţă apa nu-l poate atinge, şi nici întristare, nici durere nu are. Dar, pentru aceste din urmă aspecte, e mai bună cârciuma. Aţi văzut ce veseli sunt oamenii când ridică paharul?

În timpul catastrofei, alt leac mai bun decât vorba autorităţilor nu este. Vorbă multă, cuvânt deloc. Sunt vorbe memorabile, care mustesc de inteligenţă şi responsabilitate. Ce poate fi mai frumos, mai mangâietor, decat să te întrebe preşedintele de ce ţi-ai făcut casa unde ţi-ai făcut-o? Cum să nu-ţi crească inima de bucurile atunci când ţi se spune că e jenant că eşti cadru didactic. Cum să nu îţi revină speranţa atunci când eşti asigurat că vei fi ajutat de îndată ce se vor lua banii de la educaţie şi sănaătate? Cum să nu intri în extaz în clipa în care Prima Doamnă are ochi pentru boracul tău şi, mai mult, îi dă o ciocolată dulce ca păcatul de a vota aiurea? Cum?

Ce noroc cu inundaţia asta, zău aşa! Cum altfel ai fi putut da ochii cu olimpienii? Cu Zeus, cu marele Little Boc sau cu madam Courvette?

Vieţi distruse, oameni disperaţi, agoniseli risipite, campanii de ajutorare, fraze memorabile ... Pe cât pariu că scenariul se va repeta aproape identic, în aceleaşi locuri sau în altele, fie anul acesta, fie la anul, fie cel târziu peste doi ani? Pe cât pariu că nici atunci nu vom avea diguri consolidate, cursuri de apă regularizate, şi aşa mai departe? Pe cât pariu că, la prima ploaie mai serioasă, în orice oraş, sistemele de canalizare nu vor face faţă, maşinile se vor împotmoli, apa va pătrunde în beciuri şi locuinţe etc.?

Apa trece, pietrele ramân.

Din când în când, o dată la patru ani, sau la cinci, într-o singură zi, e bine să avem creierul acasă. Ce facem în rest, contează mai mult sau mai puţin, dar, măcar o dată la patru ani e bine să nu-l împrumutăm nu-ştiu-cui. Cine are urechi de auzit, să audă.