Pentru mercenarii cuvintelor sau pentru fanaticii de orice fel, realitatea nu are nicio importanţă. Sau, altfel, realitatea poate fi astfel modelată şi împachetată încât să corespundă „exigenţelor” autorului.
Citeam zilele trecute un articol al unui astfel de contorsionist al ideilor care, din fanatism sau mercenariat, se străduia să-l tămâieze pe Traian Băsescu, să îi evidenţieze părţile „pozitive”.
Gazetăraşul respectiv folosea un procedeu clasic. Limba română, ca de altfel toate limbile, are seturi multiple de cuvinte şi expresii pentru a descrie una şi aceeaşi realitate, în funcţie de poziţia noastră. Astfel, despre unul şi acelaşi om, prietenii ar putea spune că e extrem de ferm, în timp ce neprietenii l-ar descrie, mai degrabă, ca fiind căpos ca un măgar. Cel pe care prietenii îl văd chibzuit şi ponderat, în ceea ce priveşte cheltuielile, ar putea fi caracterizat de alţii ca fiind un zgârie-brânză, iar cel pe care prietenii îl văd generos şi amabil, duşmanii l-ar găsi mână-spartă şi prostănac etc.
Cum spuneam, tânărul plaivăzar se străduia să-i croiască Băsescului o aură de mare erou naţional ... din ce? Din „bube, mucegaiuri şi noroi”, vorba lui Arghezi. Care erau, aşadar, acele minunate bravuri ale Băsescului, de natură să-l califice pentru un loc în Pantheonul românesc?
Ei, iată: Băsescu a dovedit un spirit de sacrificiu şi un curaj extraordinare atunci când a comandat reducerea salariilor şi a pensiilor! Putea să lase guvernului trebuşoara asta, că doar a lui era responsabilitatea, dar, ca un adevărat El comandante, nu a putut face asta. Trebuia să iasă în faţa!
Poftim? N-am citit bine?
Păi, dacă-i aşa, de ce n-ar fi şi popa Corogeanu un erou, şi nu orice erou, ci un adevărat martir?
Mare curaj îţi trebuie, într-adevăr, să ieşi în faţa naţiunii pentru a o informa că ai băgat ţara în căcat, iar preţul îl vor plăti fraierii. Curaj, poate, dar şi o doză infinită de nesimţire!
Dacă Băsescu ar fi venit preşedinte de trei zile şi ar fi găsit nu-ştiu-ce gaură în buget, mai treacă meargă. Dar Băsescu nu e altul decât vechiul preşedinte, cel care ne asigura că Tăriceanu are o grămadă de bani, dar nu vrea să-i dea decât clientelei politice. Ei, acum de ce nu mai sunt bani?
Cat de inconştient sau de pervers trebuie să fii pentru a vedea în anunţul preşedintelui Băsescu, cel cu măsurile de austeritate, un act de „eroism”?
Citeam zilele trecute un articol al unui astfel de contorsionist al ideilor care, din fanatism sau mercenariat, se străduia să-l tămâieze pe Traian Băsescu, să îi evidenţieze părţile „pozitive”.
Gazetăraşul respectiv folosea un procedeu clasic. Limba română, ca de altfel toate limbile, are seturi multiple de cuvinte şi expresii pentru a descrie una şi aceeaşi realitate, în funcţie de poziţia noastră. Astfel, despre unul şi acelaşi om, prietenii ar putea spune că e extrem de ferm, în timp ce neprietenii l-ar descrie, mai degrabă, ca fiind căpos ca un măgar. Cel pe care prietenii îl văd chibzuit şi ponderat, în ceea ce priveşte cheltuielile, ar putea fi caracterizat de alţii ca fiind un zgârie-brânză, iar cel pe care prietenii îl văd generos şi amabil, duşmanii l-ar găsi mână-spartă şi prostănac etc.
Cum spuneam, tânărul plaivăzar se străduia să-i croiască Băsescului o aură de mare erou naţional ... din ce? Din „bube, mucegaiuri şi noroi”, vorba lui Arghezi. Care erau, aşadar, acele minunate bravuri ale Băsescului, de natură să-l califice pentru un loc în Pantheonul românesc?
Ei, iată: Băsescu a dovedit un spirit de sacrificiu şi un curaj extraordinare atunci când a comandat reducerea salariilor şi a pensiilor! Putea să lase guvernului trebuşoara asta, că doar a lui era responsabilitatea, dar, ca un adevărat El comandante, nu a putut face asta. Trebuia să iasă în faţa!
Poftim? N-am citit bine?
Păi, dacă-i aşa, de ce n-ar fi şi popa Corogeanu un erou, şi nu orice erou, ci un adevărat martir?
Mare curaj îţi trebuie, într-adevăr, să ieşi în faţa naţiunii pentru a o informa că ai băgat ţara în căcat, iar preţul îl vor plăti fraierii. Curaj, poate, dar şi o doză infinită de nesimţire!
Dacă Băsescu ar fi venit preşedinte de trei zile şi ar fi găsit nu-ştiu-ce gaură în buget, mai treacă meargă. Dar Băsescu nu e altul decât vechiul preşedinte, cel care ne asigura că Tăriceanu are o grămadă de bani, dar nu vrea să-i dea decât clientelei politice. Ei, acum de ce nu mai sunt bani?
Cat de inconştient sau de pervers trebuie să fii pentru a vedea în anunţul preşedintelui Băsescu, cel cu măsurile de austeritate, un act de „eroism”?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu