Ideea că nu sunt bani ... nu este o realitate. Bugetul poate fi aşezat pe priorităţi. Ori, din acest punct de vedere, este doar o chestiune de voinţă ... dacă vrei să asiguri finanţarea sistemului de educaţie sau nu, dacă vrei să asiguri resurse pentru salariile profesorilor sau nu. (Traian Băsescu – 24 octombrie 2008)
Nu pot crede că o lege în România ar putea să nu fie aplicată. Deci aici discutăm despre o lege în ceea ce-i priveşte pe profesori şi a nu o aplica înseamnă că nu mai suntem într-un stat de drept. (Traian Băsescu - 30 octombrie 2008)
Nu-şi poate permite niciun individ, fie el chiar şi Călin Popescu-Tăriceanu, să sfideze Constituţia României, să sfideze statul de drept, să sfideze parlamentul, Curtea Constituţională, Preşedintele României, instituţii care nu sunt preşul lui Călin Popescu-Tăriceanu, sunt instituţii ale statului de drept fundamental (sic!) din România. (Emil Boc – 30 octombrie 2008)
Sunt bani şi pentru profesori, şi pentru celelalte categorii sociale. (Emil Boc - 30 octombrie 2008)
Principalul atu al politicienilor de toate culorile este memoria absolut mizerabilă a oamenilor.
A existat vreodată o lege prin care salariile profesorilor erau majorate cu 50%? Fugi, dom’le, de-aici, nu vezi în ce criză ne aflăm?
Am uitat ... am uitat tot. Citim Constituţia şi nu pricepem: de ce-o fi vrând Felix Motanul să-l suspende pe preşedinte? Chiar, ce paragraf o fi încălcat?
Nu cumva se urmăreşte o răzbunare politică? Avem, totuşi, o Constituţie care ar trebui respectată. Ar trebui ... Cine ar trebui să o respecte şi, mai ales, cine ar trebui să asigure respectarea ei?
Băsescu a fost foarte clar: „discutăm de o lege [...] şi a nu o aplica înseamnă că nu mai suntem într-un stat de drept”. Şi, are dreptate. Într-adevăr, nu mai suntem într-un stat de drept.
Una din condiţiile statului de drept este supremaţia legii. Fără această supremaţie nu se poate vorbi de stat de drept, de democraţie, de Constituţie. Fără această supremaţie nu se poate vorbi decât de legea bunului-plac. Sau, de legea junglei.
Din păcate, aceasta este realitatea care caracterizează, în acest moment, România.
Să nu aud pe vreun dobitoc spunând ceva despre Uniunea Europeană, că n-ar permite nu-ştiu-ce derapaje democratice şi alte tâmpenii de genul ăsta. László Tőkés, Corneliu Vadim Tudor, Gigi Becali, Elena Băsescu sunt doar patru exemple de europarlamentari români. Un duşman înveterat al românilor şi al României, un histrion exaltat şi paranoic, o hahaleră aşa-zis creştină, o piţipoancă siliconată, proastă ca sucul de ceapă … ce aşteptări putem avea de la asemenea oameni?
Suntem, aşadari, singuri. De o parte cei care sunt, cât de cât, interesaţi de ceea ce se întâmplă în jurul lor, cât de cât responsabili şi nu de tot resemnaţi, iar de cealaltă parte adevăratul cancer al societăţii: Băsescu, Boc, ciuma portocalie si toţi cei care, dintr-un motiv sau altul, au ales să îi slujească, mai bine-zis să-i lingă-n cur.
Despre ce Constituţie mai vorbim, atunci când însuşi preşedintele recunoaşte că România nu mai este un stat de drept? Şi cine a adus România într-o astfel de situaţie? Cine a girat, de mai multe ori, un premier care a făcut din instituţiile fundamentale ale statului cârpa lui de şters pantofii? (apropo: instituţiile sunt fundamentale, statul nu, eventual fundamentalist – asta-i altceva).
Mai vreţi motive pentru care ar trebui suspendat preşedintele Traian Băsescu? Bine, poate când vi se vor raţionaliza şi salariile alea reduse cu 25% vi se va mai deschide mintea.
Da, dar cine să-l suspende? PSD se codeşte. Şi are şi motive. Fiindcă sunt şi ei autorii dezastrului în care am ajuns. Şi ei au minţit ca pedeleprele. Şi sunt şi la 40%.
Câţi ani vor trebui să treacă până când românii se vor fi lepădat de PCR-FSN? Şi, oare, când se va întâmpla acest lucru, va mai exista România? Ce deosebire e, până la urmă, între PDL şi PSD?
Nu ştiu de când se vor raţionaliza salariile şi pensiile. Da’ noi, oare, nu ne mai „raţionalizăm” odată?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu