În timp ce, în împrejurimi, mii de oameni luptau cu apa dezlănţuită, rădăuţenii petreceau de mai mare dragul. Mici, bere şi tot tacâmul. Vai, ce ruşine! Sau nu?
Fâstâcit şi intimidat, după prima zi de petrecere, primarul din Rădăuţi promitea să pună capăt acestor manifestări. Dar, surpriză, a doua zi, distracţia era reluată, poate cu şi mai multă aprindere.
Nu stiu dacă acest lucru este moral sau nu, dar e, oarecum, normal. Nici dorohoienii nu ar fi procedat altfel, dacă ar fi fost în locul rădăuţenilor. Înainte de a arunca cu noroi în locuitorii oraşului Rădăuţi şi în primarul lor, întâmplător pedelist, se cuvine, cred eu, să încercăm să-i înţelegem pe aceşti oameni. Nu doresc să îi aprob, nu doresc să fie de acord cu ei, doresc doar să îi înţeleg.
Cum trăiesc aceşti oameni, care e viaţa lor?
Sub domnia marinarului, trăim cu toţii bine, o ştim, şi aşa trăiesc şi rădăuţenii, şi dorohoienii, şi bucureştenii, şi toţi. Dar nu ne prea dăm seama.
Încă o dată, ce fel de viaţă duc aceşti oameni?
Ca mai toţi locuitorii oraşelor mici, rădăuţenii nu au la dispoziţie o gamă foarte variată de opţiuni în ceea ce priveşte „distracţia”. Pot ei merge la nu-ştiu-ce concerte simfonice? Pot vizita nu-ştiu-ce expoziţii de artă sau muzee? Pot efectua călătorii lungi în nu-ştiu-ce locuri exotice? Au la dispoziţie facilităţi pentru practicarea unor activităţi sportive? Nu, nu, şi iarăşi nu, şi nici nu îi interesează. Pentru că, pentru ei, singura definiţie a „distracţiei” este să mănânce mici, să bea bere, să asculte muzică „uşurică”. Cam la asta se rezumă orice distracţie. Şi asta e o dată pe an, iar altceva, nici dacă ar vrea, nu ar avea posibilitatea. Dar, distracţia de tip „zilele oraşului” e „accesibilă”, e „populară”, e ok. Şi atunci, ce ar trebui, oare să facă, să renunţe la evenimentul aşteptat un an de zile numai şi numai pentru că în orâsul vecin au venit apele?
Spuneam: îi înţeleg, dar nu îi aprob. Nu sunt vinovaţi, dar atitudinea lor e jalnică.
Şi ce-i de făcut?
Cu ei, cu cei deja maturi, nu prea mai e mare lucru de făcut. Dar, cu cei mici, poate, ar mai fi o şansă. Ar fi o şansă dacă ei ar fi educaţi aşa cum trebuie? Dar de către cine, şi cum?
Singura instituţie care ar putea face ceva e şcoala. Cu câteva condiţii, care în prezent nu sunt satisfăcute.
De fapt, în prezent se duce o politică sistematică de distrugere a şcolii. Ce lecţie de civism va mai putea fi predată elevilor în clipa în care primăria şi consiliul local, care oferă aceste exemple, vor controla 100% şcoala, conform legii?
Pentru cine ştie să citească, legea spune aşa: dacă locuitorii unei comunităţi sunt, în cea mai mare parte, needucaţi, atunci şcoala trebuie să scoată absolvenţi needucaţi. Este interzis ca şcoala să aibă o influenţă educativă oarecare asupra comunităţii, dimpotrivă, comunitatea, prin „reprezentanţii” săi, trebuie să „educe” şcoala. Iar reprezentanţii săi sunt cei pe care îi vedem!
Asta este ... din nefericire. Iar întâmplări precum cea de la Rădăuţi ne va mai fi dat să vedem. Fiindcă nimic nu iubeşte mai mult persoana lipsită de educaţie decât să mănânce mici, să bea bere şi să asculte manele în piaţa publică!
O, tempora!
UPDATE: Dacă vă era dor de marinar:
Fâstâcit şi intimidat, după prima zi de petrecere, primarul din Rădăuţi promitea să pună capăt acestor manifestări. Dar, surpriză, a doua zi, distracţia era reluată, poate cu şi mai multă aprindere.
Nu stiu dacă acest lucru este moral sau nu, dar e, oarecum, normal. Nici dorohoienii nu ar fi procedat altfel, dacă ar fi fost în locul rădăuţenilor. Înainte de a arunca cu noroi în locuitorii oraşului Rădăuţi şi în primarul lor, întâmplător pedelist, se cuvine, cred eu, să încercăm să-i înţelegem pe aceşti oameni. Nu doresc să îi aprob, nu doresc să fie de acord cu ei, doresc doar să îi înţeleg.
Cum trăiesc aceşti oameni, care e viaţa lor?
Sub domnia marinarului, trăim cu toţii bine, o ştim, şi aşa trăiesc şi rădăuţenii, şi dorohoienii, şi bucureştenii, şi toţi. Dar nu ne prea dăm seama.
Încă o dată, ce fel de viaţă duc aceşti oameni?
Ca mai toţi locuitorii oraşelor mici, rădăuţenii nu au la dispoziţie o gamă foarte variată de opţiuni în ceea ce priveşte „distracţia”. Pot ei merge la nu-ştiu-ce concerte simfonice? Pot vizita nu-ştiu-ce expoziţii de artă sau muzee? Pot efectua călătorii lungi în nu-ştiu-ce locuri exotice? Au la dispoziţie facilităţi pentru practicarea unor activităţi sportive? Nu, nu, şi iarăşi nu, şi nici nu îi interesează. Pentru că, pentru ei, singura definiţie a „distracţiei” este să mănânce mici, să bea bere, să asculte muzică „uşurică”. Cam la asta se rezumă orice distracţie. Şi asta e o dată pe an, iar altceva, nici dacă ar vrea, nu ar avea posibilitatea. Dar, distracţia de tip „zilele oraşului” e „accesibilă”, e „populară”, e ok. Şi atunci, ce ar trebui, oare să facă, să renunţe la evenimentul aşteptat un an de zile numai şi numai pentru că în orâsul vecin au venit apele?
Spuneam: îi înţeleg, dar nu îi aprob. Nu sunt vinovaţi, dar atitudinea lor e jalnică.
Şi ce-i de făcut?
Cu ei, cu cei deja maturi, nu prea mai e mare lucru de făcut. Dar, cu cei mici, poate, ar mai fi o şansă. Ar fi o şansă dacă ei ar fi educaţi aşa cum trebuie? Dar de către cine, şi cum?
Singura instituţie care ar putea face ceva e şcoala. Cu câteva condiţii, care în prezent nu sunt satisfăcute.
De fapt, în prezent se duce o politică sistematică de distrugere a şcolii. Ce lecţie de civism va mai putea fi predată elevilor în clipa în care primăria şi consiliul local, care oferă aceste exemple, vor controla 100% şcoala, conform legii?
Pentru cine ştie să citească, legea spune aşa: dacă locuitorii unei comunităţi sunt, în cea mai mare parte, needucaţi, atunci şcoala trebuie să scoată absolvenţi needucaţi. Este interzis ca şcoala să aibă o influenţă educativă oarecare asupra comunităţii, dimpotrivă, comunitatea, prin „reprezentanţii” săi, trebuie să „educe” şcoala. Iar reprezentanţii săi sunt cei pe care îi vedem!
Asta este ... din nefericire. Iar întâmplări precum cea de la Rădăuţi ne va mai fi dat să vedem. Fiindcă nimic nu iubeşte mai mult persoana lipsită de educaţie decât să mănânce mici, să bea bere şi să asculte manele în piaţa publică!
O, tempora!
UPDATE: Dacă vă era dor de marinar:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu