sâmbătă, 16 octombrie 2010

Cele şapte surioare

Este vorba de:
1. Standard Oil of New Jersey, azi Exxon;
2. Standard Oil of New York, redenumită, mai târziu, Mobil Oil şi fuzionată ulterior cu Exxon;
3. Standard Oil of California (Chevron);
4. Anglo-Iranian Oil Company (British Petroleum-Amoco),
5. Gulf Oil;
6. Texaco
7. Royal Dutch Shell

Dar, ce e cu „surioarele” astea?

Acestea erau cele mai importante companii petroliere din lume, în septembrie 1928, moment în care, la invitaţia lui Sir Henri Deterding, director general şi principal acţionar la ultima dintre ele, şefii acestor companii, între care şi celebrul John. D. Rockefeller, considerat de mulţi, cel bogat om care a trăit pe pământ (conform cifrelor actualizate cu rata inflaţiei), s-au întâlnit discret între zidurile unui castel retras din Scoţia, punând bazele unui formidabil cartel politico-economic. Rezultatul acestor discuţii s-a concretizat într-un acord numit Red Line Agreement. Conţinutul său exact a rămas secret până în ziua de astăzi. Aşa au apărut „cele şapte surioare”.

Nu se ştie exact cât de mare a fost forţa reunită a acestor companii, dacă nu au existat defecţiuni în aplicarea acordului, care au fost acestea şi cum au fost depăşite etc., cert este că, având în vedere secretomania în jurul acestui acord, foarte multe fapte istorice din ultimele opt decenii au fost puse în conexiune cu prevederile acordului.

Oficial, se ştie că au fost convenite trei lucruri, şi anume:
- controlul preţurilor internaţionale ale petrolului şi produselor petroliere;
- împărţirea zonelor de influenţă din lume, şi
- protecţia activă împotriva tuturor celor care ar fi dorit să se interfereze în afacere.

Toată civilizaţia umană este dependentă de energie. Astăzi, mai mult decât oricând, competitivitatea economică este determinate de accesul la surse de energie ieftine. Dependenţa energetică este „mai rea” decât cea politică şi, de fapt, o generează. Asta pe de o parte. Pe de altă parte, în toată lumea, preţurile la energie sunt controlate în funcţie de interesele economice şi, mai ales, politice ale guvernelor. În acestă situaţie, nicio teorie economică bazată pe stabilirea liberă a preţurilor, pe echilibrul cerere-ofertă etc., nu are niciun fundament practic.

Rolul determinat al combustibililor lichizi a fost recunoscut încă de la începutul secolului trecut. Inventarea automobilului a exacerbat cererea de astfel de combustibili, la fel şi dezvoltarea aviaţiei. Din cauza uşurinţei în exploatare şi a puterii calorice relativ mari, combustibilii lichizi au început să fie utilizaţi masiv în industrie şi gospodării casnice. Primul război mondial a consfinţit importanţa deosebită a petrolului şi derivatelor, puterile învingătoare grăbindu-se să îşi însuşească, direct sau indirect, toate zăcămintele descoperite.

Pentru România, acest lucru a avut o importanţă deosebită, şi pozitivă şi negativă. Pozitivă pentru că a contribuit la o anumită dezvoltare economică accelerată a ţării şi la obţinerea şi confirmarea, de către leu, a unui statut privilegiat, de „valută forte”. Negativă pentru că a condus la o exploatare exagerată a resurselor petrolifere şi la secătuirea lor. România a fost prima ţară din lume care a exploatat industrial petrolul, la mijlocul secolului al XVIII-lea, şi, până la al doilea război mondial, s-a situat constant între cei mai importanţi producători de ţiţei din lume. De fapt, până la începerea exploatării, în anii ’70 ai secolului trecut, a rezervelor din Marea Nordului şi Marea Norvegiei, doar o singură ţară europeană mai producea petrol în propriul teritoriu – e vorba de Rusia/URSS.

Asupra României, acordul celor „şapte surioare” nu a produs influenţe deosebite. Cu sau fără acest acord, România era şi continua să rămână o ţară înapoiată economic, în care majoritatea covârşitoare a populaţiei nu se bucura de condiţii de viaţă comparabile celor din Occident – de fapt, şi astăzi, o mare parte a populaţiei nu are acces la canalizare şi foloseşte closetul „din fundul curţii”. În produsul naţional brut, cca. 70% era reprezentat de exporturi, ceea ce n-ar fi fost un lucru rău în sine, dar structura acestor exporturi era una dezastruoasă: resurse minerale şi cereale, nu produse industriale. În acei ani, România funcţiona, din punct de vedere economic, precum o colonie din lumea a III-a (azi nu mai funcţionează deloc). Iar criza din anii ’30 a fost resimţită la fel de intens în România ca şi în alte părţi.

De-a lungul timpului, „surioarele” au ştiut foarte bine să-şi protejeze interesele şi să respecte acordul convenit acum mai bine de opt decenii, in special punctul trei. Istoricii tind să atribuie multe „întâmplări istorice ciudate” unor intervenţii directe ale cartelului. Iată câteva exemple:

1. Operaţiunea Ajax (17-19 august 1953), de răsturnare de la putere a guvernului iranian condus de Mohamed Mossadegh, care se angajaze în naţionalizarea exploatărilor de petrol străine de pe teritoriul ţării sale. A fost una din cele mai mizerabile lovituri de stat orchestrate de CIA şi guvernul american. Iată, de altfel, ce declara, în anul 2000, Madeleine K. Albright, în acel moment secretar de stat al guvernului american: „În 1953 Statele Unite au jucat un rol important în orchestrarea răsturnării popularului (în sensul de iubit, apreciat) prim-ministru iranian, Mohammed Mossadegh Administraţia Eisenhower credea acţiunile sale au fost justificate din motive strategice. Dar lovitura de stat a fost în mod clar un pas înapoi pentru dezvoltarea politică al Iranului şi este. uşor să vedem acum de ce mulţi iranieni continuă să respingă această intervenţie americană în afacerile lor interne." Iată şi ce a declarat actualul preşedinte al Statelor Unite, Barack Obama: „În mijlocului războiului rece, Statele Unite au jucat un rol important în răsturnarea unui guvern iranian ales in mod democratic.”

2. Peste aproape un sfert de veac, în ianuarie 1979, era răsturnat de la putere, oarecum surprinzător, şi şahul Reza Pahlavi. Acesta fusese un pro-occidental convins, care dăduse drept de vot femeilor şi se preocupase de integrarea lor socială, economică şi politică, dezvoltase puternic, în cadrul aşa-numitei “revoluţii albe” educaţia, reuşind eradicarea analfabetismului, înfăptuise o reformă agrară, se preocupase intens de dezvoltarea economică a ţării sale, se opusese constant fundamentaliştilor islamici. Cu toate acestea, deoarece nu fusese de acord cu anumite condiţii solicitate de companiile occidentale, a fost silit să abdice de o coaliţie de militanţi liberali şi socialişti, sprijiniţi de occident. Lipsiţi de suport popular, aceştia au pierdut repede puterea în favoarea lui Khomeini şi a fundamentaliştilor săi.

3. Eliminarea , în 1977, a reformatorului premier pakistanez Zulfikar Ali Bhutto, răsturnat de la putere de generalul Mohamed Zia-ul-Haq, la cererea serviilor americane. Condamnat la moarte pentru că ar fi ordonat asasinarea a unui adversar politic în 1974, Ali Bhutto a fost executat prin spânzurare, în 1978, în ciuda numeroaselor apeluri la clemenţă venite din toată lumea. Ali Bhutto este părintele programului nuclear al ţării sale, iar cel mai probabil motiv al eliminării sale este legat de dorinţa de a dezvolta, cu sprijin francez, o centrală nucleară care ar fi redus considerabil dependenţa energetică a ţării sale.

4. Asasinarea lui Enrico Mattei, unul dintre cei mai importanţi oameni politici italieni în primul deceniu postbelic. El este omul care a vorbit public, pentru prima dată, de „cele şapte surori”. Mattei a reorganizat şi dezvoltat compania petrolieră italiană de stat, pe care a redenumit-o ENI (Ente Nazionale Idrocarburi), deoarece vehea denumire, Agip, era „moştenită” de la regimul fascist. În calitate de administrator public al acestei companii, Mattei a încercat, iniţial, să se alăture „surioarelor”, dar a fost refuzat. Cu toate acestea, a reuşit să obţină concesiuni petroliere importante în Orientul Mijlociu şi un acord economic foarte avantajos cu Uniunea Sovietică, de unde importa petrol la preţul incredibil de 1 dolar/baril. A murit în 1962, în timpul unui zbor cu avionul personal, datorită exploziei unei bombe plasate la bord. Venea din sicilia si se îndrepta spre Milano. În cea mai mare parte, renaşterea economică rapidă a Italiei postbelice se datorează lui Mattei.

5. Evident că motivaţia intervenţiei americane împotriva Irak-ului lui Saddam Hussein este tot economică, şi legată de bogatele resurse de petrol ale acestei ţări. Oficial, Statele Unite şi-au motivat intervenţia pe baza acuzaţiilor de implicare în organizarea atentatelor din 11 septembrie 2001, precum şi pe acelea de deţinere, de către regimul lui Saddam Hussein, a unor arme chimice de distrugere în masă. Niciuna din cele două acuzaţii nu a fost, până la urmă, dovedită, dar dictatorul Saddam Hussein a fost capturat şi executat, iar americanii controlează producţia si valorificarea petrolului irakian. (În paranteză fie spus, regimul lui Saddam Hussein deţinuse şi utilizase arme chimice, livrate chiar de americani, dar, în momentul când aceştia au lansat acuzaţiile, Irakul le distrusese deja. Irakul folosise armele chimice atât împotriva Iranului, cât a opozanţilor interni. De fapt, SUA se folosise iniţial de „pro-occidentalul” şi „secularistul” Saddam Hussein pentru a încerca să destabilizeze sau răstoarne regimul fundamentaliştilor şiiţi ai lui Khomeini.)

De asemenea, se bănuieşte că în spatele foarte activilor militanţi anti-centrale nucleare din primele decenii postbelice, au stat, atât financiar cât şi logistic, „surioarele”

Pentru a preveni o criză economică asemeni celei din anii ’30 si pentru a reconstrui sistemul economic internaţional, afectat profund de cel de-al doilea război mondial, 740 de delagaţi din 44 de ţări, s-au reunit, în luna iulie a anului 1944, la Washington Mount Hotel, în Bretton Woods, statul New Hampshire. După trei săptămâni de dezbateri intense, delegaţiile prezente au semnat aşa-numitele acorduri de la Bretton Woods, în urma căruia au fost înfiinţate importante instituţii internaţionale, precum Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi dezvoltare (BIRD). Acordurile de la Bretton Woods obligau fiecare ţară membră să menţină o rată de schimb fixă în raport cu aurul şi abilitau FMI-ul să intervină atunci când se semnalau dezechilibre financiare importante.

Dar, peste un sfert de veac, în 15 august 1971, pe fondul problemelor economice şi financiare grave cu care se confrunta ţara sa, preşedintele americam Richard Nixon denunţa acordurile de la Breton Woods, ceea ce însemna sfârşitul convertibilităţii monedei americane. De asemenea, preşedintele Nixon a anunţat o devalorizare a monedei americane cu 8% (devalorizarea reală a fost de peste 200%). A fost momentul unui cutremur financiar-monetar de o amplitudine extraordinară. A fost, de fapt, şi momentul naşterii binecunoscutului „petrodolar”, noua monedă care a înlocuit dolarul „clasic”, cu acoperire în aur. În scurt timp, reprezentaţii „surioarelor” şi alte vârfuri ale finanţelor mondiale s-au reunit la Saltsjöbaden, un orăşel de lângă Stockholm, într-o conferinţe secretă. În cadrul acestei conferinţe, grupul Bilderberg a impus majorarea preţului petrolului cu 400%. Şeicii arabi, controlaţi în mod direct de reprezentanţii „surioarelor” aveau, fireşte, motive să jubileze pentru această decizie, dar „cu măsură”, deoarece una dintre prevederile acelei conferinţe era aceea ca aceştia să cedeze jumătate din veniturile globale realizate, depunându-le într-un aşa-numit „fond de rezervă” administrat de anumite bănci americane.

Care au fost, practic, consecinţele acelei conferinţe? Una singură, anume că occidentul, dar, în primul rând Statele Unite au evitat, astfel, intrarea într-o criză economică devastatoare, dar aceasta s-a realizat, în primul rând, pe seama economiilor ţărilor în curs de dezvoltare, care au fost nevoite să renunţe la diferite programe de dezvoltare şi sociale pentru a putea achiziţiona petrol la un preţ de cinci ori mai mare.

Acum, David Rockefeller, în vârstă de 95 de ani, fiul lui John D. Rockefeller, este „patriarhul” familiei Rockefeller. El a înfiinţat, în 1973, Comisia Trilaterală, care se întruneşte, chiar în aceste zile, la Bucureşti. Lucrările conferinţei regionale sunt conduse de mai vechea noastră cunostinţă, Mugur Isărescu, preşedintele BNR. Participanţii străini sunt cazaţi la Hotel Radisson. Preşedintele Băsescu şi premierul Emil Boc nu participă la conferinţă.

Voi spune puţine lucruri despre această Comisie Trilaterală, al cărei scop este instaurarea „noii ordini mondiale” care presupune globalizarea şi pierderea suveranităţii naţionale a statelor. Chiar dacă aş dori, nu pot spune prea multe, deoarece nu dispun de informaţii extrem de serioase şi verificabile. Adepţii teoriei conspiraţiei vor fi având, poate, nenumărate informaţii, dar eu nu le pot da credit! Pe internet, oricine poate scrie orice. Dar, este clar că, fiind vorba de aceleaşi persoane şi aceleaşi interese, ne aşteptăm la decizii asemănătoare.

„Şapte surori”, Comisia Trilaterală, B’nai B’rith, Bilderberg, FMI, sunt cam acelaşi lucru. FMI-ul e mai pe faţă, dar, de fiecare dată când vine Jeffrey Francks la Bucureşti, ştiţi ce înseamnă. Despre „surioare” tocmai am vorbit. B’nai B’rith a fost la Bucureşti în 11-14 mai 2008. Pe atunci economia „duduia”, lefurile creşteau ca pâinea, totul era ok, ce mai, se părea că, în România, lucrurile începuseră să revine la normal. A fost o iluzie care s-a risipit repede. Noul guvern PDL-PSD nu avea să aducă bunăstarea şi normalitatea, ci criza şi disperarea. După alegerile din 2009, PDL a desăvârşit ceea ce începuse împreună cu PSD. Azi, România este o ţară în criză profundă, lipsită de economie şi cu moralul la pământ.

Ce o fi discutând Comisia Trilaterală? De ce nu participă nici Boc, nici Băsescu? De ce participă, în schimb, Adrian Severin? De ce marile televiziuni si agenţii de stiri nu spun mai nimic? Ce va urma? Ce decizii se vor lua?

Habar nu am. Dar o schimbare va fi, cu siguranţă. Nu, nu cred că s-a luat decizia atacării Iranului. Nu ar avea niciun sens. În schimb ...

Joi şi vineri, România a arătat ca o ţară în pragul unei revoluţii. Revolte peste tot, demonstraţii, miniştri (aproape) sechestraţi. Sunt curios ce va fi luni ...

2 comentarii:

  1. lui Boc i se batzaie prea tare scaunelul... si nici Base nu se simte prea bine ;)
    Severin, desi poate nu a apucat nici el sa termine de citit Levantul, se pricepe foarte bine la economie mondiala si e si bun prieten cu conu' Mugur.

    RăspundețiȘtergere
  2. Te asteptam sa intri si tu in concursul nostru unde poti castiga premii in bani!

    RăspundețiȘtergere