luni, 18 octombrie 2010

Punct

E îngrozitor să pierzi un frate sau un părinte, e devastator să-l vezi agonizând fără să poţi face nimic. Ajungi să te culci seara cu speranţa că, peste noapte se va fi întamplat ceva, că dimineaţă te vei trezi cu un alt frate, cu un alt părinte, cu cel de odinioară, vesel, sănătos, iubitor ... Dar nu, lucrul ăsta nu se întâmplă, lucrurile au o logică a lor, pe care, poate, o vei pricepe mai târziu ... Într-o zi, pe chipul iubit apare un rictus ciudat şi respingător, e semnul morţii. Din acea clipă, nu mai sunt prea multe de făcut. Deşi, cine ştie, poate mai există minuni ... Poate.

Eu simt că îmi pierd nu un frate sau un părinte, îmi pierd toţi fraţii şi toţi părinţii dintr-o dată, îmi pierd neamul şi ţara. Am văzut semnul morţii pe chipul ţării mele. Şi nu, în nu ştiu ce clipă, în nu ştiu ce loc. Îl văd mereu şi pretutindeni. Se plăsmuieşte necontenit, în nenumărate chipuri şi întâmplări, dar există ceva, o constantă, un invariant prezent în toate aceste plăsmuiri. E ceva ce am văzut, prima dată, extrem de clar, la Roberta Anastase.

E curva proastă care fură în văzul lumii, fără nicio ruşine, şi apoi te acuză tot pe tine că ai furat. E pizdipoanca isterică pe care nu poţi, oricât de manierat şi bine educat s-ar chema că eşti, să nu-ţi vină s-o pocneşti. E jegul absolut, expresia finală a descompunerii morale, persoana pe care nici să o scuipi nu-ţi vine, de teamă de a nu te infecta.

Ţara asta nu mai e a mea, e ţara Robertei Anastase. În mod normal, o astfel de nefericită creatură ar trebui să se odihnească mulţi ani la răcoare – şi sunt ferm convins că, până la urmă va ajunge acolo. Dar, acum nu e acolo fiindcă, în jurul ei au făcut zid nenumărate alte Roberte Anastase. Nu, nu e adevărat ceea ce s-a întâmplat, nu a fost nicio hoţie, sau şi dacă a fost, care-i problema? A fost odată, acum persoana a fost reevaluată şi e curată ca lacrima. Harnică, frumoasă, deşteaptă şi ce mai trebuie. Numai bună de pus în fruntea Camerei Deputaţilor.

Oriunde merg, o văd pe Roberta Anastase. Aceeaşi hoţie, acelaşi tupeu. Sunt oameni care au fost prinşi cu mâţa-n sac, o dată, şi încă o dată, şi încă o dată. Dar, au fost „reevaluaţi”. „Curaţi” au fost dintotdeauna, acum sunt şi deosebit de „competenţi”. Mulţi au fost „promovaţi”. Puşi „mai sus”. Unde fac acelaşi dezastru şi rânjesc cu aceeaşi insolenţă.

Oriunde mă duc, văd acelaşi haos, aceeaşi batjocură, acelaşi dezastru. Dacă mai merge ceva în ţara asta – dar mai merge ceva? – e datorită faptului că mai există oameni care mai fac ceea ce trebuie. O, nu, nu „şefi”, dimpotrivă, oameni „de jos”, ăia de care ne batem joc, ăia pe care îi prostim cu salarii de 400-600, maximum 1000 de lei şi cu prima ocazie îi dăm afară.

Nu, nu sărăcia e problema, ci o teribilă criză morală din care, sincer, nu văd cum am putea ieşi. Fiindcă nicio Robertă Anastase nu ar putea exista dacă nu i-ar îngădui ceilalţi. Dar aşa, poate din prea mult bun-simţ sau din timiditate, sau, doar din lene sau prostie, sau dintr-o oribilă complicitate, Robertei Anastase şi tuturor Robertelor Anastase li s-a îngăduit să existe. La revedere, adormit popor român!

O vreme n-o să mai scriu. Nu o zi, nu două, mult mai mult. Posibil până la sfârşitul anului, poate şi mai mult. Nu ştiu. Dacă vă plictisiţi nu mai treceţi pe-aici.

4 comentarii:

  1. ne transformam incet intr-un popor nomad!
    Tinerii din Franta au iesit pe strazi pentru ca nu le-a convenit propunerea schimbarii legii pensiilor (2 ani in plus); tinerii din basebocurdeea au iesit in strada sa-si care pumni si picioare unii altora de dragul agresivitatii... vezi meciul de ieri!
    Suntem deja un popr dezradacinat!
    Adultii sunt ocupati cu frutul, escrocheriile, smenozelile, asigurarea locului caldut; tinerii cu huliganismele devastatoare, plantele etnobotanice si parasutele lui Bote; batranii isi plang salamul cu soia... iar intelectualii si-au aruncat creierul pe apa sambetei, pentru a-si asigura locurile caldute de unde mai poate mulge cate-o vaca inculta, cate-un bou neintarcat!
    Aceasta-i realitate.
    Nici macar nu ai cui spune "adio"!
    Toate cele bune.

    RăspundețiȘtergere
  2. De acord, cu mentiunea ca nu stiu daca am fost vreodata ca popor... altfel. Ai scris foarte frumos.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce sa spun? Nu mai spun nimic, caci deja ma prinde si pe mine disperarea...Deja jumatate de valiza mi-am facut-o... Urmeaza cat de curand si restul!

    RăspundețiȘtergere
  4. Ati scris numai adevaruri in textul acesta. Din pacate Romania tinde sa devina o cauza pierduta. Culmea e ca in loc sa se incerce stoparea procesul, el este accelerat de "genii" cu patru clase sau maxim liceul terminat care ajung sa ne conduca. Pacat ca o tara asa frumoasa a ajuns in asa hal. Pacat de stramosii nostrii pentru ca nu le cinstim faptele.

    RăspundețiȘtergere