joi, 7 octombrie 2010

Roşia de plastic

Acum, că legea pensiilor a trecut de Curtea Constituţională, pedeliştii ne spun că niciun pensionar nu va avea de suferit,pensiile nu vor scădea. Nici în termeni nominali, nici în termeni reali. Wow!

Eu îi cred. Din două motive. Mai întâi pentru că niciun pedelist, niciodată, nu a spus vreo minciună. Sau, nu-i aşa?

Al doilea e că ştiam. Ştiam dinainte că, prin efectul acestei legi înţelepte, pensiile nu vor scădea. De fapt, Boc a spus dintotdeauna că pensiile şi salariile nu vor scădea, că sunt bani suficienţi.

Acum, că reformele s-au cam făcut, urmează să vedem cum creşte economia, implicit nivelul de trai. Ei, cum creşte? Uite graficul colea.

Am multe amintiri din „epoca de aur”. Peştişorul de sticlă, pachetele de ţigări străine şi sticlele de whisky, evident goale, din vitrina din sufragerie, apoi carpeta din bucătărie, cu îndemnuri „mobilizatoare” de genul: „Bărbăţelului să-i faci/plăcinţele, cozonaci”, cafeaua nechezol şi multe altele. Una din cele mai oribile amintiri este legată de coşul cu fructe din plastic. Era mare lucru, pe atunci, să ai un coş cu fructe pe masa din sufragerie. Numai că de unde fructe? Hai, că un măr sau o gutuie se mai găseau, cu oarecare greutate, mare parte din an, iar alte fructe erau sezoniere. Dar, de unde să scoţi un strugure în decembrie sau o pară în aprilie? Plus că portocalele erau mai rare decât victoriile româneşti în Cupa Campionilor, bananele se cumpărau, doar verzi, numai cu recomandare de la partid, iar despre ananas nu auziseră decât intelectualii, cum că nu creşte decât în compot. Aşa că, pentru omul obişnuit, misiunea de a umple un coş cu câteva feluri de fructe proaspete era, din start, o misiune imposibilă. Dar, ce noroc cu fructele de plastic! Mari, frumoase, „ca la carte”, numai bune de umplut un coş cu aşa ceva!

Azi am văzut nişte roşii tare frumoase. Îţi luau ochii, nu alta. Şi, cred că erau şi foarte bune, că doar erau de la fraţii noştri din Anatolia, că noi doar n-om fi proşti să ne ocupăm cu aşa ceva, când putem să le luăm aproape moka de la turci. Să nu ziceţi că 10 lei kilu e exagerat. E pomană curată, ce mai, la lefurile de-acum ... Aşa că vă-ntreb: roşii de plastic n-aţi văzut?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu