Istoria zilei (9)

Nu înjuraţi căci zadarnic e totul!
Negustor de cuvinte nu sunt!
Tot mai greu îmi atârnă pe umeri
Capul de aur lăsat în pământ.

Nu iubesc nici oraşul, nici satul -
Cum de-am trăit, singur nu pot pricepe.
Părăsesc tot ce-a fost. Îmi las barbă
Şi mă duc vagabond printre stepe.

Voi uita şi de cărţi, de poeme,
Şi cu traista în spate umbla-voi hai-hui -
Căci beţivului pierdut în câmpie
Vântul îi cântă mai mult ca oricui.

Voi puţi a ridiche şi ceapă -
Şi voi face pe prostul într-una
Şi cu zgomot sufla-îmi-voi nasul,
Tulburând pacea serii şi luna.

Nu mai vreau nici succese nici slavă,
Vreau doar vântul să-l pot asculta -
Fără asemenea doruri ciudate
N-are rost pe pământ viaţa mea.

În 3 octombrie 1895, într-o familie de ţărani din satul Constantinovo (astăzi Esinino), din regiunea Riazan din Rusia, s-a născut Serghei Alexandrovici Esenin, (Сергей Александрович Есенин). Abandonat de mic de către de părinţii săi, el a trăit cu bunicii. A început să scrie poezii la nouă ani. În 1912 s-a mutat la Moscova, unde s-a întreţinut muncind ca şi corector la o tipografie. În această perioadă a scris poezii inspirate din folclorul rus şi devine un apropiat al poeţilor Alexandr Blok, Serghei Gorodeţkii, Nikolai Kliuev şi Andrei Belîi.

În 1916-1917, Esenin a fost înrolat în armată, dar curând după Revoluţia din Octombrie din 1917, Rusia a ieşit din Primul Război Mondial. Crezînd că revoluţia va aduce o viaţă mai bună, a susţinut-o pentru o perioadă scurtă, dar, curând, a devenit dezamăgit şi, uneori, chiar a criticat regimul bolşevic în poezii ca „Sumbrul Octombrie m-a dezamăgit”.

A avut o viaţă agitată şi dezordonată, marcată de consum excesiv de alcool, scandaluri şi violenţe. A fost căsătorit de cinci ori.

În 27 decembrie 1925, puţin după ce împlinise 30 de ani, aflându-se într-un hotel din Sankt Petersburg, după ce mai înainte fusese internat o lună de zile din cauza unei crize mentale, Serghei Esenin şi-a tăiat venele de la mâini, a scris un poem cu propriul sânge pe peretele camerei hotelului, după care s-a spânzurat de ţevile instalaţiei de încălzire.

Lui Esenin îi plăcea să fie înconjurat de tot felul de adulatori dubioşi, pe care îi momea oferindu-le de băut gratis (un comportament oarecum asemănător a avut, din acest punct de vedere, şi marele poet român cu origini ruseşti, Nichita Stănescu).

Este unul dintre cei mai îndrăgiţi poeţi ai Rusiei, multe dintre versurile sale fiind învăţate pe de rost, de către şcolari şi multe au fost puse şi pe muzică. Dar asta a început să se întample destul de târziu, deoarece până în 1966, cea mai mare parte a scrierilor sale a fost interzisă. Unele versuri au devenit atât de populare, încât mulţi ruşi le percep ca şi creaţii folclorice.

Serghei Esenin este înhumat în Cimitirul Vagankovskoie din Moscova. Mormântul său este marcat cu o sculptură din marmură albă.