sâmbătă, 2 octombrie 2010

Teoria conspiraţiei

Am citit această ştire ... şi mă întreb: dacă lucrurile nu ar fi fost, până la urmă, date în vileag chiar de urmaşii celor care le-au făcut, am mai fi aflat oare acum de ele? Cred că nu. Cred că guatemalezii ăia nu s-au prins că li se întâmplă o porcărie, şi chiar dacă unii dintre ei s-au prins, nu a avut nicio importanţă. Oficial, nu se întâmplase nimic. Şi dac-a murit un fraier – numai unul?! – e pentru că „aşa a vrut Dumnezeu”. Aşa a vrut, pe dracu’.

Acum observ, oarecum detaşat, ceea ce se petrece în România. Sute de mii de familii sunt îndatorate până-n gât şi nu câştigă nici să-şi plătească datoriile. Care mai pot, îşi „rostogolesc” datoriile de la o lună la alta, iau credite noi ca să şi le achite pe cele vechi, şi „taie” de unde pot. De la mâncare, de la căldură, de la medicamente. Cei care nu mai pot, şi-au pierdut deja casele, sau urmează să şi le piardă, unde se vor duce aceşti oameni? Mulţi, foarte mulţi, suferă deja de foame, de-acum încep să sufere şi de frig. Inevitabil, unii vor muri. Mai mulţi, mai puţini, nu ştiu. Dar, ştiu că nu „chemarea la Dumnezeu” va fi cauza. Atunci? Boala naţională. Despre ce boală naţională e vorba?

Nu ştiu ce cuvinte să folosesc, cum s-o descriu. Dar, are diferite forme de manifestare. E ceea ce ne împiedică să ne manifestăm normal. E ceea ce ne face să aplaudăm când suferim, e ceea ce ne face să-i lingem în cur pe cei care ne fac rău şi să-i scuipăm pe cei care ne fac sau ne-ar putea face bine. E ceea ce ne face să aplaudăm impostura şi incompetenţa şi să huiduim competenţa. E ceea ce ne face să avem o deosebită propensiune pentru tot ceea ce e urât, imoral, josnic, murdar sau ilogic. E ceea ce ne face să tremurăm de plăcere atunci când cel ales de noi ne dă muie, şi, pentru asta, să-i iertăm toate păcatele si să-l revotăm ori de câte ori avem ocazia.

Poate, peste decenii, cineva îşi va cere scuze poporului român pentru suferinţele cauzate de nu-ştiu-ce studiu secret în legătură cu gena prostiei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu