De ce trebuie să am dreptate?

Frământările cu întocmirea bugetului

Nu-i d’a bună
E o lună
De când tună
Şi adună
Şi-o suceşte
Şi-o ‘nvârteşte
Şi tot scade
Şi tot rade
Şi comprimă
Şi suprimă
Şi-ajustează
Şi-ncadrează
Lefi de bază
Băgând groaza
‘n diurnişti
Şi-n conţopişti
Cu bugetul pe un an
Marele tehnician.

Dar când vede ce-a făcut
Şterge tot ce-a aşternut
Şi o ia de la-nceput
Adânceşte curba iar
În bugetul ordinar.
Dar la ţipetele scoase
Se întoarce şi descoase
Şi o ia cu încadrarea
Drămuie salarizarea
Leafa brut o’nmulţeşte
Dupa aceea o-mpărţeşte
Şi-o comprimă-ncet-încet
Ca sa-ncapă în buget.

Dar bugetul e şiret,
Cand să-ncapă se dezumflă
Ş-apoi pune-te şi-l umflă
Cu impozite şi dări,
Că-i cerneală-n călimări
Calculează pentru mâine
Taxele pe cozi de câine
Pe căciulile de oaie
Pe galoşii sparţi de ploaie
Pe momâile din grâne
Pe holeră şi pe râie
Şi le varsă ca-n hambar
În bugetul ordinar.
Pe o parte din slujbaşi
Care sunt mai cetlăiaşi
Cum sunt bieţii ‘nvăţători
Încadrati ca ierbivori
La judeţe îi trimite
Să-i plătească pe-ndelete
După cum se va-ndura
De ei Maica Precista !

Si-asa, Mări socotind
Si scăzând şi înmulţind
Aplicând şi curbe groase
Pe lefşoarele rămase
Cu guvernul de boieri
O s-ajungem toti şomeri.

(poezie de Gheorghe Bărăgan, publicată în 15 decembrie în „Ţărănismul”)

Mă întrebam retoric, într-o postare anterioară, ce biruri noi vor mai născoci cei de la finanţe, şi când vor pune taxe pe insulină şi citostatice? Răspunsul a venit mai devreme decât credeam. Din păcate. Şi au mai venit cu ceva: impozitarea persoanelor cu handicap. Ce să zic? Mă dau bătut, la asta nu mă gândisem.