Aşa se jura, pardon, ruga, un om al lui Dumnezeu, pe numele său Arthur. Părintele Arthur.
Om foarte pios, părintele Arthur se necăjeşte mult de corturaşii care au împânzit Hexagonul. Acu’, are şi părintele dreptatea sa, dacă tot sunt francezii aşa de naţionalişti, de ce nu au început expulzările cu specialiştii români, cu medicii care profesează în Hexagon, cu profesorii universitari, cu calculatoriştii? Mai ales că, după cum arăta chiar un reporter francez, magraonii ciorditori nu sunt foarte iubiţi nici acasă (de parcă doctorii ar fi).
Da’ chiar aşa, părinte, să îi urezi BufoNicolasului hungro-iudeu să crape, fie şi din cauza la nişte lănţari ghiulaţi şi cocălari?? Păi, cine l-au votatără, maică? Nu francezii (aşa după cum l-au votat şi pe-al nostru, tot francezii)? Au, părinte, nu te bate Dumnezeu?
Dar, dacă Dumezeu e garoi? Ei, la asta nu m-am gândit.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu