Indiscutabil, pe pesedişti îi cam urmăreşte ghinionul, de vreun deceniu încoace. Pentru că, de la câştigarea parlamentarelor şi prezidenţialelor din 2000, aţi mai auzit de vreun succes major al lor?
Adrian Năstase a reuşit, în 2004, incredibila performanţă de a pierde preşedinţia în faţa lui Traian Băsescu. Cum a fost posibil acest lucru? Poate doar Adrian Năstase ar trebui să ştie răspunsul. Atunci venea după 4 ani de prim-ministeriat foarte buni, din numeroase puncte de vedere. România încheiase o lungă perioadă de recesiune economică şi instabilitate monetară, iar aceasta începea să se reflecte inclusiv, şi mai ales în creşterea nivelului de trai, România se înscrisese ferm pe drumul integrării euroatlantice – în 2001 intrase în NATO şi ratase „la mustaţă” intrarea în UE odată cu cele şapte state central şi est-europene, plus Cipru şi Malta, dar era în „pole-position” pentru valul din 2007.
Traian Băsescu nu avea niciunul dintre atuurile lui Adrian Năstase. Câştigase, e drept, primăria Bucureştilor în 2000, salvându-şi astfel, partidul de la dispariţie, câştigase apoi şi şefia partidului său, după ce, în prealabil îi adresase întemeietorului partidului celebrele cuvinte: „Petre, eşti cel mai bun”, dar, nimic bun nu apucaseră să vadă bucureştenii în timpul mandatului său. Cu toate acestea, Traian Băsescu avea să candideze pentru un al doilea mandat la primăria capitalei, şi să îl şi câştige. Mai mult decât atât, bucureştenii îi dăduseră, practic, tot, adică şi CGMB! Ce văzuseră, oare, bucureştenii, în garagara ieftină a acestui politician obscur cu alură de borfaş de rând? Nimic, nu pot să cred că, mai întâi bucureştenii şi apoi întrega ţară a văzut ceva în Traian Băsescu, în afară de un tupeu inimaginabil, un populism deşănţat, o nesimţire fără margini, o crasă lipsă de viziune politică, o multilateral dezvoltată incompetenţă, „calităţi” care, fără îndoială, trebuiau să îl ducă ori în puşcărie, ori la balamuc, nicidecum în fotoliul de preşedinte al României. Şi atunci?
Atunci? Atunci românul a acţionat conform principiului „cui pe cui se scoate”. Pentru români nu a avut nicio importanţă competenţa guvernului Năstase şi a miniştrilor săi, tot ceea ce a contat a fost aroganţa lui Bombonel şi a oamenilor din teritoriu. Şi astfel, pe regia unei dramolete ieftine, dar cu priză la poporul telenovelist, Traian Băsescu reuşea să îl invingă pe Adrian Năstase şi, încă mai mult, să-şi introducă patidul la guvernare, salvându-l încă o dată dată de la dispariţie.
Succesorul lui Năstase la conducerea PSD, Mircea Geoană, zis prostănacul, nu a învăţat, se pare, nimic, din lecţia predecesorului său, reuşind, de asemenea, o performanţă inegalabilă, aceea de a pierde preşedinţia, în momentul în care, practic, Antonescu i-o pusese în palmă. Unde era, oare, Victor Ponta, nimeni altul decât coordonatorul de campanie al lui Geonă, atunci când acesta din urmă făcea acea nefastă vizită nocturnă lui Sorin Ovidiu Vântu, cu o zi înaintea confruntării cu Traian Băsescu? Nicăieri, şi dacă de la Geoană, având în vedere puţinătatea constatată a materiei sale cenuşii, o asemenea tâmpenie era, practic, de aşteptat, de ce, oare, micul Titulescu nu a intervenit?
Nu ştiu, eu nu dau răspunsuri pe care nu le pot proba, dar, mă întreb, ar mai fi fost, oare, Ponta, astăzi, preşedintele PSD, dacă Mircea Geoană ar fi fost ales preşedinte? Întreb doar ...
Ok, timpul a trecut, iar faptele nu mai pot fi date înapoi. Ceea ce a fost să se întample, s-a întâmplat. Victoraş a lu’ Luciana a devenit preşedintele PSD. Care au fost primele măsuri ale noului preşedinte?
În primul rând, denunţarea publică a „relaţiei nepotrivite” cu Antonescu şi PNL. Evident, PNL este un partid de dreapta, are o ideologie diferită, dar, parcă atitudinea lui Ponta nu se justifică. Repet, Antonescu şi PNL au pus în mâinile lui Geoană şi ale PSD cheia preşedinţiei ale guvernării. Că PSD nu s-a dovedit capabil să valorifice această oportunitate, e altceva.
Pe fondul catastrofalei guvernări a pinguinului, intenţiile de vot în favoarea PSD au început să crească, dar, evident, este vorba de o creştere pasivă. E vorba de un electorat volatil, influenţabil şi destul de toxic; se pot câştiga alegeri pe seama acestui tip de electorat, Băsescu a dovedit-o, şi nu o dată, dar nu cred că lui Ponta îi va sta în puteri.
Influenţat, probabil, de aceste sondaje care nu înseamnă şi nu demonstrează, practic, nimic, micuţul Ponta a început să viseze colorat. A uitat păţania lui Năstase şi pe cea a lui Geoană, nu, lui, marelui Ponta nu i se va întâmpla niciodată acest lucru! Zău? Hai, pe cât pariu?
În acest moment, pare că, pentru a câştiga parlamentarele din 2012, PSD nu trebuie să facă, practic, nimic. E suficient să nu mai spună nimic, să plece, eventual, din ţară, în 2012 tot va obţine acel procent care va face din PSD cel mai puternic partid, iar dacă se va aplica uninominalul, va câştiga, în mod cert, şi majoritatea absolută (o simplă simulare matematică arată că, în cazul existenţei unui partid cu cca. 40% intenţii de vot popular distribuit relativ uniform, şi a încă două-trei partide de peste 10%, partidul cu 40% obţine, cel mai probabil, 60-80% din mandate – dar le-ar putea obţine chiar pe toate!).
Acestea sunt premizele, dar împrejurările s-ar putea să-i dea planurile peste cap lui Ponta!
Se tot vorbeşte, şi nu fără temei, de o nouă posibilă suspendare a lui Băsescu. Circumstanţe ar fi destule, mai cu seamă în condiţiile în care nici în PD-L lucrurile nu sunt deloc limpezi.
Suspendarea lui Băsescu e unul din coşmarurile lui Ponta. Omul se teme sincer de această posibilitate, poate mai mult decât o face însuşi Băsescu. De ce?
Mai întâi fiindcă, dacă problema ajunge în parlament, şi o minoritate formată din PNL, UDMR, minorităţi, dar şi o parte din UNPR şi PD-L ar vota în favoarea suspendării lui Băsescu, ce ar putea face, oare, Ponta? Vă puteţi da seama ce-ar însemna asta, parlamentari PD-L votând pentru suspendarea lui Băsescu, şi Ponta îndemnându-şi parlamentarii să voteze împotrivă? Vă puteţi imagina?
Ei bine, oricât de antipatic mi-ar fi, trebuie să recunosc că animalul politic Traian Băsescu e cu şapte clase de-asupra lui Victor Ponta. De ce?
Vă aduceţi aminte agitaţia de imediat după alegeri, în legătură cu înlocuirea lui Mircea Geoană din fruntea senatului, evident cu un pedelist? Cu siguranţă, da. Şi? Ce s-a ales cu această agitaţie? Nimic. Totul s-a stins ca prin farmec. De ce?
Nu ştiu. Poate şi pentru faptul că lui Victoraş nu i-ar conveni câtuşi de puţin ca Mircea Geoană să devină (sau re-devină, dacă punem la socoteală şi „noaptea ţopăiturilor”) şef al statului, nici măcar pentru o secundă. Fiindcă, dacă acest lucru s-ar întampla, ar putea urma tot felul de întâmplări, nu toate favorabile lui Victoraş. Aşa că, până una-alta, Băsescu e bun acolo unde e. Iar Geoană ar trebui cât mai repede înlăturat ... din tot. Din fruntea senatului, chiar şi din partid.
Numai că şi asta pare prea greu pentru ginerică Ponta. Da, şi-a făcut pohta ce-a pohtit-o, l-a umilit pe Geoană, dar restul pare mai greu de făcut. Şi sincer, nu cred că pe Geoană îl mai impresionează sclifoselile lui Ponta. Când pierzi, într-un interval de câteva săptămâni, ceea ce a pierdut Geoană, nu te mai impresionează intrigile lui pişpirică Ponta.
Mediocru ca inteligenţă, cenuşiu ca prezenţă, lipsit, fireşte, de caracter şi onoare, mincinos şi fanfaron deopotrivă, Mircea Geoană nu are de ce să-mi fie câtuşi de puţin simpatic. Dar, totuşi, nu pot să accept tratamentul la care îl supune Ponta. Geoană este şi va rămâne un membru marcant al PSD, şi are şansa de a deveni un real port-stindard a tot ce înseamnă aripa anti-Ponta din PSD, care, fireşte, nu se reduce la Mircea Geoană. Ba, mai mult, aş zice că Geoană nici măcar nu e anti-Ponta, din n motive, printre care şi acela că nu înţelege, pur şi simplu, ce i se petrece.
Judecând după comportamentul lui Ponta, nu pot decât să remarc proasta inspiraţie a pesediştilor. Personajul e mult mai găunos şi făţarnic decât cel pe care l-a înlocuit, şi cel puţin la fel de lipsit de inteligenţă. În plus, dacă ăsta poate fi numit plus, Ponta se vădeşte nul şi ca diplomat, pentru el, diplomaţia se reduce la intrigi de alcov, domeniu în care un Hrebenciuc, Iliescu, Băsescu sau Elena Udrea îi dau clasă. Pe scurt, un personaj mediocru, inexpresiv, ridicol în cea mai mare parte a timpului, exact ceea ce lipsea PSD acum pentru a fi sigur că nu intră la guvernare nici în 2012 şi că Băsescu îşi va duce mandatul până la capăt.
Mai vorbim, timpul nu a intrat în sac.
Adrian Năstase a reuşit, în 2004, incredibila performanţă de a pierde preşedinţia în faţa lui Traian Băsescu. Cum a fost posibil acest lucru? Poate doar Adrian Năstase ar trebui să ştie răspunsul. Atunci venea după 4 ani de prim-ministeriat foarte buni, din numeroase puncte de vedere. România încheiase o lungă perioadă de recesiune economică şi instabilitate monetară, iar aceasta începea să se reflecte inclusiv, şi mai ales în creşterea nivelului de trai, România se înscrisese ferm pe drumul integrării euroatlantice – în 2001 intrase în NATO şi ratase „la mustaţă” intrarea în UE odată cu cele şapte state central şi est-europene, plus Cipru şi Malta, dar era în „pole-position” pentru valul din 2007.
Traian Băsescu nu avea niciunul dintre atuurile lui Adrian Năstase. Câştigase, e drept, primăria Bucureştilor în 2000, salvându-şi astfel, partidul de la dispariţie, câştigase apoi şi şefia partidului său, după ce, în prealabil îi adresase întemeietorului partidului celebrele cuvinte: „Petre, eşti cel mai bun”, dar, nimic bun nu apucaseră să vadă bucureştenii în timpul mandatului său. Cu toate acestea, Traian Băsescu avea să candideze pentru un al doilea mandat la primăria capitalei, şi să îl şi câştige. Mai mult decât atât, bucureştenii îi dăduseră, practic, tot, adică şi CGMB! Ce văzuseră, oare, bucureştenii, în garagara ieftină a acestui politician obscur cu alură de borfaş de rând? Nimic, nu pot să cred că, mai întâi bucureştenii şi apoi întrega ţară a văzut ceva în Traian Băsescu, în afară de un tupeu inimaginabil, un populism deşănţat, o nesimţire fără margini, o crasă lipsă de viziune politică, o multilateral dezvoltată incompetenţă, „calităţi” care, fără îndoială, trebuiau să îl ducă ori în puşcărie, ori la balamuc, nicidecum în fotoliul de preşedinte al României. Şi atunci?
Atunci? Atunci românul a acţionat conform principiului „cui pe cui se scoate”. Pentru români nu a avut nicio importanţă competenţa guvernului Năstase şi a miniştrilor săi, tot ceea ce a contat a fost aroganţa lui Bombonel şi a oamenilor din teritoriu. Şi astfel, pe regia unei dramolete ieftine, dar cu priză la poporul telenovelist, Traian Băsescu reuşea să îl invingă pe Adrian Năstase şi, încă mai mult, să-şi introducă patidul la guvernare, salvându-l încă o dată dată de la dispariţie.
Succesorul lui Năstase la conducerea PSD, Mircea Geoană, zis prostănacul, nu a învăţat, se pare, nimic, din lecţia predecesorului său, reuşind, de asemenea, o performanţă inegalabilă, aceea de a pierde preşedinţia, în momentul în care, practic, Antonescu i-o pusese în palmă. Unde era, oare, Victor Ponta, nimeni altul decât coordonatorul de campanie al lui Geonă, atunci când acesta din urmă făcea acea nefastă vizită nocturnă lui Sorin Ovidiu Vântu, cu o zi înaintea confruntării cu Traian Băsescu? Nicăieri, şi dacă de la Geoană, având în vedere puţinătatea constatată a materiei sale cenuşii, o asemenea tâmpenie era, practic, de aşteptat, de ce, oare, micul Titulescu nu a intervenit?
Nu ştiu, eu nu dau răspunsuri pe care nu le pot proba, dar, mă întreb, ar mai fi fost, oare, Ponta, astăzi, preşedintele PSD, dacă Mircea Geoană ar fi fost ales preşedinte? Întreb doar ...
Ok, timpul a trecut, iar faptele nu mai pot fi date înapoi. Ceea ce a fost să se întample, s-a întâmplat. Victoraş a lu’ Luciana a devenit preşedintele PSD. Care au fost primele măsuri ale noului preşedinte?
În primul rând, denunţarea publică a „relaţiei nepotrivite” cu Antonescu şi PNL. Evident, PNL este un partid de dreapta, are o ideologie diferită, dar, parcă atitudinea lui Ponta nu se justifică. Repet, Antonescu şi PNL au pus în mâinile lui Geoană şi ale PSD cheia preşedinţiei ale guvernării. Că PSD nu s-a dovedit capabil să valorifice această oportunitate, e altceva.
Pe fondul catastrofalei guvernări a pinguinului, intenţiile de vot în favoarea PSD au început să crească, dar, evident, este vorba de o creştere pasivă. E vorba de un electorat volatil, influenţabil şi destul de toxic; se pot câştiga alegeri pe seama acestui tip de electorat, Băsescu a dovedit-o, şi nu o dată, dar nu cred că lui Ponta îi va sta în puteri.
Influenţat, probabil, de aceste sondaje care nu înseamnă şi nu demonstrează, practic, nimic, micuţul Ponta a început să viseze colorat. A uitat păţania lui Năstase şi pe cea a lui Geoană, nu, lui, marelui Ponta nu i se va întâmpla niciodată acest lucru! Zău? Hai, pe cât pariu?
În acest moment, pare că, pentru a câştiga parlamentarele din 2012, PSD nu trebuie să facă, practic, nimic. E suficient să nu mai spună nimic, să plece, eventual, din ţară, în 2012 tot va obţine acel procent care va face din PSD cel mai puternic partid, iar dacă se va aplica uninominalul, va câştiga, în mod cert, şi majoritatea absolută (o simplă simulare matematică arată că, în cazul existenţei unui partid cu cca. 40% intenţii de vot popular distribuit relativ uniform, şi a încă două-trei partide de peste 10%, partidul cu 40% obţine, cel mai probabil, 60-80% din mandate – dar le-ar putea obţine chiar pe toate!).
Acestea sunt premizele, dar împrejurările s-ar putea să-i dea planurile peste cap lui Ponta!
Se tot vorbeşte, şi nu fără temei, de o nouă posibilă suspendare a lui Băsescu. Circumstanţe ar fi destule, mai cu seamă în condiţiile în care nici în PD-L lucrurile nu sunt deloc limpezi.
Suspendarea lui Băsescu e unul din coşmarurile lui Ponta. Omul se teme sincer de această posibilitate, poate mai mult decât o face însuşi Băsescu. De ce?
Mai întâi fiindcă, dacă problema ajunge în parlament, şi o minoritate formată din PNL, UDMR, minorităţi, dar şi o parte din UNPR şi PD-L ar vota în favoarea suspendării lui Băsescu, ce ar putea face, oare, Ponta? Vă puteţi da seama ce-ar însemna asta, parlamentari PD-L votând pentru suspendarea lui Băsescu, şi Ponta îndemnându-şi parlamentarii să voteze împotrivă? Vă puteţi imagina?
Ei bine, oricât de antipatic mi-ar fi, trebuie să recunosc că animalul politic Traian Băsescu e cu şapte clase de-asupra lui Victor Ponta. De ce?
Vă aduceţi aminte agitaţia de imediat după alegeri, în legătură cu înlocuirea lui Mircea Geoană din fruntea senatului, evident cu un pedelist? Cu siguranţă, da. Şi? Ce s-a ales cu această agitaţie? Nimic. Totul s-a stins ca prin farmec. De ce?
Nu ştiu. Poate şi pentru faptul că lui Victoraş nu i-ar conveni câtuşi de puţin ca Mircea Geoană să devină (sau re-devină, dacă punem la socoteală şi „noaptea ţopăiturilor”) şef al statului, nici măcar pentru o secundă. Fiindcă, dacă acest lucru s-ar întampla, ar putea urma tot felul de întâmplări, nu toate favorabile lui Victoraş. Aşa că, până una-alta, Băsescu e bun acolo unde e. Iar Geoană ar trebui cât mai repede înlăturat ... din tot. Din fruntea senatului, chiar şi din partid.
Numai că şi asta pare prea greu pentru ginerică Ponta. Da, şi-a făcut pohta ce-a pohtit-o, l-a umilit pe Geoană, dar restul pare mai greu de făcut. Şi sincer, nu cred că pe Geoană îl mai impresionează sclifoselile lui Ponta. Când pierzi, într-un interval de câteva săptămâni, ceea ce a pierdut Geoană, nu te mai impresionează intrigile lui pişpirică Ponta.
Mediocru ca inteligenţă, cenuşiu ca prezenţă, lipsit, fireşte, de caracter şi onoare, mincinos şi fanfaron deopotrivă, Mircea Geoană nu are de ce să-mi fie câtuşi de puţin simpatic. Dar, totuşi, nu pot să accept tratamentul la care îl supune Ponta. Geoană este şi va rămâne un membru marcant al PSD, şi are şansa de a deveni un real port-stindard a tot ce înseamnă aripa anti-Ponta din PSD, care, fireşte, nu se reduce la Mircea Geoană. Ba, mai mult, aş zice că Geoană nici măcar nu e anti-Ponta, din n motive, printre care şi acela că nu înţelege, pur şi simplu, ce i se petrece.
Judecând după comportamentul lui Ponta, nu pot decât să remarc proasta inspiraţie a pesediştilor. Personajul e mult mai găunos şi făţarnic decât cel pe care l-a înlocuit, şi cel puţin la fel de lipsit de inteligenţă. În plus, dacă ăsta poate fi numit plus, Ponta se vădeşte nul şi ca diplomat, pentru el, diplomaţia se reduce la intrigi de alcov, domeniu în care un Hrebenciuc, Iliescu, Băsescu sau Elena Udrea îi dau clasă. Pe scurt, un personaj mediocru, inexpresiv, ridicol în cea mai mare parte a timpului, exact ceea ce lipsea PSD acum pentru a fi sigur că nu intră la guvernare nici în 2012 şi că Băsescu îşi va duce mandatul până la capăt.
Mai vorbim, timpul nu a intrat în sac.
Tara nu l-a votat pe Nastase pentru ca era foarte corupt.El si ministrii aia ai lui despre care dumneata spui ca au fost buni.N-au fost buni deoarece au fost corupti.
RăspundețiȘtergere