Ipostazele nimicului

Fiica domnului ministru Funeriu studiază în Germania. Dacă vă imaginaţi că fiica domnului ministru e la niscaiva studii doctorale sau postdoctorale, aflaţi că v-aţi înşelat. Fiica domnului ministru e elevă la o şcoală primară.

Bine, învăţământul superior ştim că este la pământ. Ştim, de asemenea, că nici liceele noastre nu sunt grozave, şi nici în gimnazii nu prea se mai face carte. Dar, nici şcoli primare nu mai avem?

Ce şcoli primare? De unde aşa ceva?

Dacă dom’ ministru nu cunoaşte situaţia din învăţământ, cine să o cunoască? Aşa că nu-i de mirare că şi-a dat fetiţa la o şcoală aflată la vreo mie de kilometri de domiciliu. E clar că, în tot sistemul românesc de învăţământ, nu există o şcoală mai de doamne-ajută, care să corespundă exigenţelor acestui umanoid. Dar, oare cine respunde de educaţia din România? Care este mesajul pe care domnul ministru Funeriu îl transmite acelor părinţi ceva mai sărăcuţi, care nu-şi pot permite să cheltuiască zeci de mii de euro anual pentru ca prâslea al lor să înveţe cum se fac beţisoarele drepte şi cele aplecate sau cum să numere şi să adune cu sau fără trecere peste ordin.
Bine, să lăsăm asta. Dein acel ultracivilizat occident, dom’ ministru vine cu două idei magnifice de reformare a învăţământului. Pe care le vom discuta în cele ce urmează.

Prima ar fi ca şcolile să fie administrate de părinţi. Brr, mă ia cu groază!

Bun, şcolile administrate de părinţi. Dar, responsabilitatea e a directorului, sau a părinţilor? Iar fondurile vin de la părinţi sau de la minister şi/sau administraţia locală?

Dacă o şcoală are o mie de elevi. Asta înseamnă două mii de părinţi. Cum există familii din rândul cărora sunt mai mulţi copii în şcoală, cum există copii care nu au un părinte, să zicem o mie de părinţi. O mie de elevi, o mie de părinţi. Cum conduc acesti o mie de părinţi şcoala?

Evident, prin reprezentanţi. Bun, şi cum sunt aleşi aceşti reprezentanţi? Dacă îi numeşte, să zicem, directorul şcolii, sau primarul, sau un inspector, sau oricine altcineva, nu e bine. Atunci cum? Prin alegeri? Aoleu!

Cum prin alegeri? Va fi şi campanie electorală? Wow, ce fain. Şi slogane, şi mită electorală! Alegeţi-mă pe mine şi toţi copiii vor avea zece la matematică! Ba pe mine, că bag aer condiţionat în toate clasele. Şi câte şi mai câte.

Bun, vor fi alegeri. Cei cu gură mai mare, cei cu mai multi bani, cei cu mai multe interese se vor alege. Alegerile vor fi democratice, libere bla bla, dar vor fi ele şi benefice?

Ha, ha.

Când a fost vorba de alegerile prezidenţiale, deci de alegeri cu adevărat importante, majoritatea a optat pentru Băsescu. Aşa este? Bine, şi dacă asta votăm pentru preşedinţia ţării, ce anume votăm pentru a conduce o şcoală? Există şanse ca un parvenit sfertodoct să fie ales în conducerea unei şcoli şi, în această calitate să ia decizii importante cu privire la modul în care trebuie să predea, să examineze, să evalueze profesorii, la angajări şi disponibilizări etc.? Ba bine că nu, exact acest lucru se va întampla, cu certitudine. Uitaţi-vă la ce clasă politică alegem, la muhaialele care ajung să ne reprezinte în fruntea statului, în guvern, în fruntea camerelor, în Parlamentul European, oriunde. Noi le-am ales! Şi, vom fi capabili să alegem nişte oameni corecţi, competenţi, entuziaşti în fruntea unor şcoli? NICIODATĂ! Nici vorbă de aşa ceva!

Pentru ca o asemenea procedură să devină aplicabilă, cu evidente foloase, în această „grădină a Carpaţilor” trebuie să mai treacă nu douăzeci de ani de exerciţiu democratic, cum a sugerat un anumit politolog, ci două sute de ani, cel puţin!

Altă găselniţă este aşa-zisul portofoliu educaţional. Ideea, în sine, nu e rea, dar e utopică.

Precum se ştie, şcolile ar trebui să-şi facă, anual, o anumită autoevaluare, care constituie baza oricărei evaluări instituţionale externe. Am zis şcolile, nu directorii, autoevaluarea directorilor e cu totul altceva. Bine, şi în acea autoevaluare trebuie să scrii câte ceva despre şcoală: câte clase sunt, ce profile, câţi profesori şi altele asemenea. Bun, au fost solicitate şi examinate asemenea autoevaluări şi ... surpriză! Au fost şcoli, de fapt directori, CA-uri, CEAC-uri care au produs documente care se refereau la alte şcoli. Pur şi simplu! Sau, cum îşi întocmesc profesorii planificările anuale, semestriale etc.? Le downloadează de pe didactic.ro, sau din alte locuri. Dacă e cazul, modifică numele şcolii, al profesorului, şi gata ... Ce nu e aşa? Hai, să-mi spună cineva, vreun profesor că nu e aşa.

Bun, şi-atunci cum va fi cu acest portofoliu educaţional? Simplu, vor fi create nişte „şabloane” numai bune de descărcat de pe net. Şi acele şabloane vor fi aplicate oricărui elev, fie că se potriveşte, fie că nu. Iar rolul lor va fi, practic, nul. Doar că vom consuma ceva mai multă hârtie.

Câţi psihologi avem în şcolile din România şi câţi elevi revin la un psiholog? Şi, dacă nu avem psihologi, te apuci tu, dascăl de matematică, sau de română, sau de educaţie fizică, să descrii psihologic, caracteriologic, atitudinal un elev pe care îl vezi 2-3 ore pe săptămână? Păi, ca să faci asta fără să dai rasol trebuie ... o-ho, câte nu trebuie.

Era să scriu că domnul Funeriu nu are o viziune de ansamblu, de fapt, el nu are niciun fel de viziune, e mai abramburit decât oricare dintre predecesorii săi. Dar, se „bagă”. Chiar dacă nu se pricepe, chiar dacă, în mod evident, habar nu are. Chiar dacă e ridicol.

Vă mai aduceţi aminte de Adomniţei? O, câte critici a mai stârnit prezenţa lui Adomniţei în fruntea ministerului! Că e tâmpit, că nu are studii de specialitate, sau că nu are studii deloc, că nu se pricepe, şi câte şi mai câte, în mare parte adevărate! Da, în mare parte adevărate! Dar, omul şi-a văzut lungul nasului, iar la minister a fost ca apa sfinţită: bine n-a prea făcut, că n-a fost în stare, dar nici rău. A făcut şi el ce-a putut: a citit poveşti preşcolarilor şi a numărat stelele de pe drapelul UE.

În schimb, Funeriu, care e, de departe, mult, mult mai incompetent decât oricare dintre predecesorii săi, e foarte „activ”. Face reformă, iar asta deranjează, se spune, „dinozaurii” din învăţământ. Câtă demagogie!

Reforma lui Funeriu? Iată în ce constă: sistarea investiţiilor, desfiinţarea şcolilor, concedierea profesorilor / reducerea salariilor profesorilor, politizarea „pe faţă” a tuturor segmentelor învăţământului (inspectori „loiali”), promovarea incompetenţei etc. Asta e reformă?

Zău dacă nu-l prefer pe Adomniţei! Nu pe Adomniţei, pe oricine. Oricine e mai bun ca Funeriu, în fruntea Ministerului Educaţiei. Hai, nu chiar oricine. Doar cine a predat, fie şi măcar un an. Nu un an, o lună, o săptămână, un om care a văzut o şcoală şi din interior, si nu numai la deschiderea şi închiderea anului şcolar. Orice astfel de om ar fi mai potrivit ca Funeriu!

O mai fi având multe idei? Nu de alta, dar să fiu liniştit când îi spun într-un anume fel.

P.S. Acest comentariu la articolul din Adevărul mi se pare chiar interesant, il redau ca atare.

Emma Funeriu este eleva la primara intr-o scoala particulara, la care o clasa contine cel mult 15 elevi (cred ca 12 elevi este mai corect spus), iar profesorii au salarii superioare celor de la stat, in conditiile in care salariul unui profesor la stat in Germania este unul din cele mai ridicate din Europa. Am avut o eleva venita din sistemul liceal de stat cu profil real din Germania. Avea un orar care mi s-a parut infernal cu 6-8 ore zilnic, continand si intervale ("ferestre") de 2 ore in care nu avea cursuri (inafara celor 2 ore pentru pauza de masa). De cele mai multe ori cursurile se terminau la ora 16. Media la o disciplina era un fel de nota finala apreciata de multe ori foarte subiectiv, iar notele din timpul anului erau orientative. Facea un proiect la fiecare disciplina sau chiar doua proiecte, dar nu insemnau ceva legat de competente deosebite legate de practica; dadea o lucrare finala. Eleva a stat 2 ani in Germania, iar la intoarcere a trebuit sa se mediteze, pentru ca nu facea fata la nicio disciplina in Romania (in anii 1994 -1995). Profesorii pe care i-a avut erau in general mai dezinteresati decat cei din Romania, iar accentul se punea pe munca individuala a elevului, care trebuia sa se descurce singur in cazul proiectelor. Ori la noi, imediat ce ceri unui elev sa se descurce individual si independent, urmeaza reclamatiile din partea elevilor si parintilor ca nu esti bun profesor si nu stii sa predai, ca nu faci pregatire suplimentara!

Şi încă: iată un lucru incredibil: gibonul face victime! Mai pot comenta ceva? Dacă si fandositul ăsta, care a trimis-o pe fiică-sa la înalte studii de alfabetizare în aialaltă parte a Ioropii, aia ţivilizată, e mare patriot ....