Fără îndoială, cel mai sever, dar şi cel mai realist test de sănătate mentală este reprezentat de ceea ce se numeşte „funcţie de conducere”. N-are importanţă la ce se referă această „conducere”, poate fi, la fel de bine, o grădiniţă de copii, o direcţie de nu-ştiu-ce, o primărie, sau chiar un minister. Ideea e să ai oameni „în subordine”, de aceea conducerea unei motociclete cu sau fără ataş „nu se pune”, cu toate că, de multe ori, e mai dificilă decat cea a unei instituţii guvernamentale sau a guvernului în ansamblu. Bine, mai e o deosebire fundamentală: ca să conduci o motocicletă îţi trebuie un document zis şi carnet de conducere, obţinut în urma frecventării unei şcoli şi a susţinerii şi promovării unei probe teoretice şi a uneia practice, în timp ce, pentru a conduce o instituţie nu îţi trebuie, de cele mai multe ori, decât o recomandare potrivită.
Având în vedere acest lucru, orice individ cu mintea întreagă ştie, sau ar trebui să ştie că „funcţia” lui nu reprezintă (doar) o „răsplată” sau o „recunoaştere” a nu-ştiu-căror calităţi, competenţe etc., ci, mai ales, rezultatul unor conjuncturi externe prea puţin controlabile, astfel încât pierderea „funcţiei” nu este „un capăt de ţară” şi niciun „dezastru absolut”, ci, doar, schimbarea unei conjuncturi.
Adevărul este că există conducători buni si conducători mai puţin buni – ca să nu le spun de-a dreptul ne-buni – dar, până la urmă, instituţiile respective sunt în aşa fel făcute încât să funcţioneze oricum.
Guvernul, bunăoară ... poate da faliment guvernul? Da’ de unde, o persoană sau o firmă care rămân fără bani pot da faliment, dar guvernul nu, niciodată ... şi fiecare ştie de ce. Prin urmare, oricât de semiboc sau sfertoboc ai fi, nu poţi să bagi guvernul în faliment şi gata! Dar să faci lucrurile să meargă prost, foarte prost, asta da, poţi să o faci. Şi asta a făcut şi face dragul nostru emilboc.
Dar, ce se întamplă cu oamenii cu mintea zburătăcită, cu nebunii şi cu demenţii incurabili?
Ei bine, un astfel de om, ajungând într-o „funcţie de conducere”, în ruptul capului nu va accepta că nu „meritele”, „capacităţile”, „experienţa”, „talentele” l-au propulsat în acea poziţie, ci o anumită succesiune de întamplări şi evenimente asupra cărora nu are, de fapt, niciun control. În ciuda tuturor dovezilor, un astfel de om va refuza să accepte realitatea, iar acesta este un semn patologic cât se poate de evident.Nefericitul individ va deveni, practic, prizonierul propriei „funcţii” şi al unei imaginaţii bolnave care îi va spune că tot ceea ce face este perfect, iar înlocuirea sa ar echivala cu sfârşitul lumii.
Acesta este, din păcate, stadiul în care a ajuns Emil Boc. Individul e nebun de legat, e jalnic de nebun, şi îmi asum integral responsabilitatea cuvintelor mele. Omul nu mai vede decât ceea ce vrea el să vadă. Urmăriţi-l, vă rog, şi îmi veţi da dreptate. Omul ăsta chiar crede că românii care şi-au pierdut locurile de muncă, cei ale căror salarii şi pensii au fost diminuate, cei care au fost, sunt şi vor fi afectaţi de ciuma portocalie, toţi aceştia vor da năvală, peste doi ani – doar cei care vor supravieţui până atunci, fireşte -, la urne, pentru a-i mai vota o dată pe aceşti netrebnici. E nebun? Da, cu siguranţă da.
Omul ăsta chiar îşi imaginează că, peste doi ani, măsurile aşa-zis economice se vor fi dovedit a fi bune? Dacă nu ar fi tragic, ar fi comic.
În doi ani, guvernul Boc, nu contează al câtelea, a elaborat o grămadă de legi şi acte normative, multe dintre ele cu caracter economic. Cum pitibocul nu are nicio dovadă a vreunei competenţe economice, să zicem că unele „scăpări” ar putea fi „scuzabile” ... deşi nimic nu ar trebui să fie scuzabil atunci când te numeşti premierul României. Dar ... dar ... e un dar. Ce studii, are, până la urmă, individul ăsta? Drept. E specialist în drept, şi nu orice drept, ci din ăla constituţional. A... aa. Atunci, cum se face, oare, că toate guvernele României postdecembriste, la un loc, nu au emis atâtea legi, ordonanţe, acte normative, atacate şi ulterior declarate neconstituţionale? Cum?
Dacă dobibocul e măcar pe jumătate la fel de bun ca economist pe cât e ca jurist, ne-am dat dracului. Nu mai avem nicio şansă. În afară de aceea de a ne scăpa cât mai curând de el. Şi de tartorul bătrân, fireşte, fiindcă nu Boc s-a pus singur premier. Oricum, e mult prea prost pentru asta.
P.S. Din tot ce-a spus dobibocul un singur lucru este adevărat, anume că acum este momentul decisiv. Acum trebuie să dispară aceşti avortoni politici. Deja suntem la pământ, deja avem un împrumut uriaş pe umerii noştri, cât să mai aşteptăm? Doi ani? Dar, în acest ritm, cine va mai trăi? Şi cum?
Având în vedere acest lucru, orice individ cu mintea întreagă ştie, sau ar trebui să ştie că „funcţia” lui nu reprezintă (doar) o „răsplată” sau o „recunoaştere” a nu-ştiu-căror calităţi, competenţe etc., ci, mai ales, rezultatul unor conjuncturi externe prea puţin controlabile, astfel încât pierderea „funcţiei” nu este „un capăt de ţară” şi niciun „dezastru absolut”, ci, doar, schimbarea unei conjuncturi.
Adevărul este că există conducători buni si conducători mai puţin buni – ca să nu le spun de-a dreptul ne-buni – dar, până la urmă, instituţiile respective sunt în aşa fel făcute încât să funcţioneze oricum.
Guvernul, bunăoară ... poate da faliment guvernul? Da’ de unde, o persoană sau o firmă care rămân fără bani pot da faliment, dar guvernul nu, niciodată ... şi fiecare ştie de ce. Prin urmare, oricât de semiboc sau sfertoboc ai fi, nu poţi să bagi guvernul în faliment şi gata! Dar să faci lucrurile să meargă prost, foarte prost, asta da, poţi să o faci. Şi asta a făcut şi face dragul nostru emilboc.
Dar, ce se întamplă cu oamenii cu mintea zburătăcită, cu nebunii şi cu demenţii incurabili?
Ei bine, un astfel de om, ajungând într-o „funcţie de conducere”, în ruptul capului nu va accepta că nu „meritele”, „capacităţile”, „experienţa”, „talentele” l-au propulsat în acea poziţie, ci o anumită succesiune de întamplări şi evenimente asupra cărora nu are, de fapt, niciun control. În ciuda tuturor dovezilor, un astfel de om va refuza să accepte realitatea, iar acesta este un semn patologic cât se poate de evident.Nefericitul individ va deveni, practic, prizonierul propriei „funcţii” şi al unei imaginaţii bolnave care îi va spune că tot ceea ce face este perfect, iar înlocuirea sa ar echivala cu sfârşitul lumii.
Acesta este, din păcate, stadiul în care a ajuns Emil Boc. Individul e nebun de legat, e jalnic de nebun, şi îmi asum integral responsabilitatea cuvintelor mele. Omul nu mai vede decât ceea ce vrea el să vadă. Urmăriţi-l, vă rog, şi îmi veţi da dreptate. Omul ăsta chiar crede că românii care şi-au pierdut locurile de muncă, cei ale căror salarii şi pensii au fost diminuate, cei care au fost, sunt şi vor fi afectaţi de ciuma portocalie, toţi aceştia vor da năvală, peste doi ani – doar cei care vor supravieţui până atunci, fireşte -, la urne, pentru a-i mai vota o dată pe aceşti netrebnici. E nebun? Da, cu siguranţă da.
Omul ăsta chiar îşi imaginează că, peste doi ani, măsurile aşa-zis economice se vor fi dovedit a fi bune? Dacă nu ar fi tragic, ar fi comic.
În doi ani, guvernul Boc, nu contează al câtelea, a elaborat o grămadă de legi şi acte normative, multe dintre ele cu caracter economic. Cum pitibocul nu are nicio dovadă a vreunei competenţe economice, să zicem că unele „scăpări” ar putea fi „scuzabile” ... deşi nimic nu ar trebui să fie scuzabil atunci când te numeşti premierul României. Dar ... dar ... e un dar. Ce studii, are, până la urmă, individul ăsta? Drept. E specialist în drept, şi nu orice drept, ci din ăla constituţional. A... aa. Atunci, cum se face, oare, că toate guvernele României postdecembriste, la un loc, nu au emis atâtea legi, ordonanţe, acte normative, atacate şi ulterior declarate neconstituţionale? Cum?
Dacă dobibocul e măcar pe jumătate la fel de bun ca economist pe cât e ca jurist, ne-am dat dracului. Nu mai avem nicio şansă. În afară de aceea de a ne scăpa cât mai curând de el. Şi de tartorul bătrân, fireşte, fiindcă nu Boc s-a pus singur premier. Oricum, e mult prea prost pentru asta.
P.S. Din tot ce-a spus dobibocul un singur lucru este adevărat, anume că acum este momentul decisiv. Acum trebuie să dispară aceşti avortoni politici. Deja suntem la pământ, deja avem un împrumut uriaş pe umerii noştri, cât să mai aşteptăm? Doi ani? Dar, în acest ritm, cine va mai trăi? Şi cum?
Şi eu cred că dimensiunea nebuniei acestor "...politici" este una patologică.
RăspundețiȘtergereO lege a naturii spune că orice funcţionar urcă pe scara ierarhică până atinge nivelul propriei incompetenţe. Se pare că Boc a sărit câteva trepte...
RăspundețiȘtergereMă întreb dacă observă cineva că lui Băsescu i-a ieşit pasenţa: Boc a ajuns să fie înjurat pentru toate porcăriile şi toată lumea a uitat că de fapt el nu ridică un pai fără ordin de la Cotroceni. Aşa că în toamnă Boc fa fi schimbat cu altul mai curat şi mai uscat, iar Băsescu va fi preamărit de boborul fericit că l-a scăpat de Boc cel Rău. Şi o luăm de la cap...