Dă-i înainte cu tupeu! (leapşă)

.Sunt zile în care, pur şi simplu, nu pot să scriu. Sau, nu am ce. Sau, nu am chef.

Am primit o leapşă de la Mihaela. Destul de grea. Până acum nu am putut, sau nu am avut chef să răspund.

E vorba de principii…

Mă gândesc de câteva zile la asta. Ar fi multe, dar, până la urmă, esenţial e unul singur.

Nu e cine ştie ce filosofie îndărătul acestui „principiu”, poate că nu e deloc ... dar nu filosofia, ci „forţa” e ceea ce contează. Sugestia.

În „folclorul urban” există, desigur, multe legende. Unii cred sincer că fără „relaţii” şi fără şpagă, nu există nimic în România. Probabil că au avut anumite experienţe, nu ştiu, dar credinţa oarbă că, fără a plasa nu ştiu câte mii de euro pentru a obţine „ceva” e lipsită de fundament. Nu o spun din auzite, ci din experienţă proprie. Uneori, poate mai rar, lucrurile pot fi şi „pe bune”.

Ei, la un moment dat, nişte „prieteni” s-au gândit să-mi ia ... ce? Nervi, oboseală, responsabilitate, ceva în genul ăsta. Plus, poate, un anumit „statut” dobândit, în mintea lor îngustă, dacă nu „ilegal”, atunci cel puţin „imoral”. Nu, nu le pot spune „conspiratori”, pentru aşa ceva îţi trebuie ceva minte, le pot spune doar „nesimţiţi”. Atât şi nimic mai mult. Lucrurile au luat o anumită amploare, a fost organizat şi un mic „referendum” local, pe cât de ilegal, pe atât de ridicol, s-a implicat şi o anumită „autoritate” aleasă ... mă rog, au fost câteva „reclamaţii”, „sesizări”, controalele aferente şi aşa mai departe. A venit şi ziua „judecăţii”. Omul care trebuia să judece „pricina” m-a ascultat cu atenţie, a confruntat cu „informaţiile” primite şi cu cele din teren şi ... nu a luat nicio decizie. A fost fost o discuţie, evident, destul de „protocolară”, nu „scorţoasă”, dar „oficială”, sobră.

În urma discuţiei, rămăsesem puţin nedumerit. Omul nu spusese nici ba, nici da, nu exprimase opţiuni de valoare, nu comentase, întrebase şi ascultase. Dar, era şi problema mea. Ce urma să fac eu în continuare? Am întrebat acest lucru. Puţin obosit, omul mi-a zâmbit şi mi-a spus un lucru oarecum şocant, având în vedere lipsa de „protocol”. Dar, a găsit cele mai sugestive cuvinte. Mi-a spus:

Dă-i înainte cu tupeu!

Fireşte, omul ştia ce ştia. Nu era vorba de „tupeul” pe care îl ştim cu toţii, ci de curaj, energie, determinare, credinţă, optimism, entuziasm, neodihnă ... câte puţin din toate astea. Da, poate şi puţin „tupeu” clasic, fiindcă, atunci când ai de luptat cu un „ales” după chipul şi asemănarea „ştim noi cui”, ai nevoie, poate, şi de aşa ceva.

Mi-am scris acea deviză pe telefon şi o recitesc ori de câte ori îl deschid. E reconfortant, într-adevăr.

Omul care mi-a spus acest lucru nici nu mă cunoştea şi nu avea niciun motiv să mă simpatizeze. A făcut ceea ce a făcut pentru că a judecat lucrurile cu pătrundere şi bună-credinţă. Ar fi fost mult mai uşor să mă „sacrifice” pe mine, cel lipsit de orice „sprijin”. N-a făcut-o şi, pentru acest lucru continui să îl apreciez foarte mult, cu toate că, între timp, a fost „măturat” de puterea portocalie.

Acesta e cel mai important principiu al meu:

DĂ-I ÎNAINTE CU TUPEU!

Cine vrea să preia leapşa asta, să o facă liniştit!