miercuri, 10 martie 2010

Povestea preafrumosului şi preaînţeleptului împărat Bu

E o poveste chinezească pe care am citit-o cu foarte mulţi ani în urmă.

În străvechea ţară asiatică ajunsese, la un moment dat, să împărăţească un anume Bu. Se povesteşte că acest Bu era îngrozitor de urât. Probabil, cel mai urât om de pe pământ. Din acest motiv, supuşii săi începuseră să bârfească, iar acest lucru ajunsese la urechile împăratului. Pentru a se convinge de asta, împăratul hotărî să se deghizeze şi să colinde ţara în lung şi-n lat, ascultând părerile oamenilor.

Ajungând într-o cârciumioară, împăratul se aşeză la o masă şi începu să tragă cu urechea la ceea ce vorbeau vecinii săi. Şi, într-adevăr, aceştia vorbeau despre împărat. Printre altele, aceştia povesteau despre hidoşenia împăratului şi despre modul în care îl mint curtenii, spunându-i că e foarte frumos. Dar, adăuga unul, pe lângă urâţenie, împăratul e şi nemaipomenit de prost. Ajunge, spunea respectivul, ca împăratul să se uite o singură dată în oglindă, pentru a realiza cum stau lucrurile. Dar împăratul nu va face niciodată asta, pentru că, de fapt, adoră să fie minţit.

Cu sufletul înveninat de ură, împăratul se reîntoarse la palat, iar primul ordin pe care îl dădu fu acela de a fi distruse toate oglinzile din ţară, şi de a se înceta imediat producţia unora noi. De asemenea, interzise şi accesul negustorilor străini între ale căror mărfuri s-ar fi aflat şi oglinzi, pe întreg teritoriul ţării. Toate sub ameninţarea pedepsei cu moartea.

Poporul chinez e unul extrem de răbdător, astfel că, desi oamenii erau revoltaţi, în sufletul lor, de această silnicie, duseră, totuşi, la îndeplinire, hotărârea împăratului şi lucrurile reintrară, parcă, în normal. La curte aveau loc zilnic serbări în cinstea nemaipomenitei înţelepciuni şi a orbitoarei frumuseţi a împăratului, poeţii ţării erau plătiţi foarte bine pentru orice imn de slavă, iar în şcoli, scrierea, citirea, aritmetica şi celelalte ştiinţe fuseseră de mult înlocuite cu o materie unică, anume aceea prin care era lăudat împăratul.

Curând după aceasta, la urechile împăratului ajunseră iarăşi zvonuri îngrijorătoare. Serviciile sale de informaţii, plătite cu mulţi bani din sudoarea ţăranilor, îl informară că oamenii tot nu sunt mulţumiţi, că sunt din ce în ce mai mulţi cei care se îndoiesc de frumuseţea şi înţelepciunea împăratului şi nu ezită să-şi expună părerile, iar alţi mulţi gură-cască nu au altceva mai bun de făcut decât să caşte gura la toate aceste răutăţi. Furios, împăratul hotărî să verifice personal aceste lucruri. Zis şi făcut. Împăratul se deghiză iarăşi şi merse într-una din marile pieţe ale oraşului, unde iată ce-i auziră urechile:

- Cât de prost trebuie să fie un om care îşi imaginează că hidoşenia dispare atunci când spargi oglinda? A lăsat atâţia oameni muritori de foame, pe toţi cei care fabricau oglinzi, a sărăcit negustorii care le vindeau, ne-a lăsat pe toţi fără aceste obiecte atât de utile, dar de urâţănie nu a scăpat. Atâta că nu se mai vede în oglindă. Dar, Doamne, chiar dacă nu ai nicio oglindă, tot poţi să îţi vezi chipul, dacă doreşti. Ajunge să te uiţi în adâncul unei fântâni sau să te oglindeşti într-o apă liniştită.

Reîntors la palat, împăratul ştia ce are de făcut. Dădu ordin ca toate apele de pe întreg cuprinsul ţării să fie tulburate necontenit. Şi astfel, în întreaga ţară, mii şi milioane de oameni îndeplineau porunca împăratului. Cu beţe lungi de bambus, un întreg popor tulbura apele bălţilor şi lacurilor şi pe aceea din puţuri şi fântâni.

O vreme, împăratul fu liniştit. Dar, vai, la ureche îi ajunseră din nou zvonuri urâte. Şi, din nou, se hotărî să verifice personal.

- Cât de prost trebuie să fie cineva care îşi închipuie că distrugând toate oglinzile, tulburând apele şi obligând fiecare supus să îi cânte imnuri de slavă, a rezolvat problema propriei urâţenii. Poate că el este prea prost pentru a-şi da seama cât e de urât, dar noi, ceilalţi, nu. Atâta timp cât vom avea ochi, noi îl vom vedea şi vom şti cât e de urât. Cu puţină bunăvoinţă, şi împăratul nostru ar putea să vadă el însuşi cât e de frumos. Şi pentru asta ajunge să se uite în ochii oricărui supus. Poţi să îi spui cuiva că e întruchiparea frumuseţii, dar ochii nu pot să mintă. Ajunge să te uiţi în ochii cuiva şi ştii imediat cât eşti de frumos sau de urât.

Împăratul nu mai putea să suporte. Ajuns la palat, nu avu niciun moment de îndoială. Poporul trebuia să fie lipsit de orice mijloc de a-şi da seama cât de urat este împăratul care îl conduce. De aceea, porunci împăratul, trebuiau scoşi ochii tuturor oamenilor, începând cu pruncii nou-născuţi până la bătrânii cu vederea scăzută şi cu ochiul albit de cataractă. Da, şi ochii acelora trebuiau scoşi neîntârziat.

De data asta, răbdătorul popor chinez uită de această calitate proverbială. Mii şi mii de oameni începură să se adune în preajma palatului imperial. Şi, doamne, nu se mai mulţumeau să comenteze că împăratul e urât sau prost, nu, ei cereau capul împăratului. Aşa, pur şi simplu. Şi, în fiecare clipă veneau alţi şi alţi oameni, mai furioşi, mai nervoşi.

- Salvaţi-mă, strigă împăratul către curtenii săi. Sunt eu, împăratul vostru, Bu cel frumos şi înţelept. Salvaţi-mă, vă rog. Nu mă lăsaţi la mâna prostimii.

Curtenii s-au privit unii pe alţii. Mâncaseră pâine bună pe lângă împăratul Bu. Dar, deja, timpul împăratului trecuse. Afară, gloatele furioase se înmulţeau cu fiecare clipă. Chiar şi dacă ar fi vrut să îl salveze, nu ar mai fi putut. Şi, aşa, împăratul Bu a fost sacrificat. Nu îmi mai amintesc dacă Bu a fost ucis de oamenii din stradă sau chiar de curtenii săi, oricum asta nu mai are importanţă. A venit apoi un alt împărat, o altă dinastie, şi istoria şi-a reluat cursul. Şi nimic nu a mai rămas din Bu cel urât şi prost, care încercase să scoată ochii poporului său.

Nu ştiu dacă povestea lui Bu este o simplă legendă sau există un sâmbure de adevăr istoric, dar România de astăzi trăieşte zilele împăratului Bu. Sunt multe asemănări între răbdătorul popor chinez din poveste şi răbdătorul popor român din zilele noastre.

Guvernul Boc şi preşedintele Băsescu par a avea o misiune precisă, şi anume distrugerea poporului român.

Lista abuzurilor săvârşite de actuala putere este mult prea lungă şi sporeşte în fiecare zi. Românul este, se pare, predestinat istoric să sufere, să fie umilit, batjocorit, jefuit. Ce e istoria noastră naţională decât un şir lung de abuzuri şi nedreptăţi la care a fost supus acest neam, atât din partea năvălitorilor, cât mai ales din partea propriilor lichele, a ciocoilor, a jegurilor umane aflate conjunctural în anumite poziţii-cheie de unde au putut lua decizii importante în numele poporului. Sigur, există şi excepţii, dar câte? Poate că nici alţii nu sunt mai breji, nu ştiu şi nici nu mă prea interesează. Sunt român şi mă interesează, în primul rând, soarta mea şi a conaţionalilor mei.

Nu ştiu dacă vreodată, în decursul istoriei, românii s-au aflat în faţa unei încercări mai grele. Miza este uriaşă şi ea depăşeşte orice altceva am putea să ne imaginăm. Acum, nu mai este vorba de bunăstare sau de absenţa ei, de respect sau de umilinţă, nu, miza este supravieţuirea poporului român. Puterea actuală şi-a propus, se pare, să extermine poporul român.

Încălcarea flagrantă a cutumelor democratice, călcarea în picioare a Constituţiei, interpretarea ei după cum vrea muşchii preşedintelui, prigoana împotriva oricărei forme de opoziţie politică, toate acestea sunt fleacuri, ele nu pun în pericol supravieţuirea fizică a oamenilor. Zecile de mii de oameni care şi-au pierdut slujbele şi, odată cu ele, sursele de venit, tragedia celor care se văd scoşi din case fiindcă nu mai pot achita băncilor ratele restante contează prea puţin. Nici milioanele de oameni ale căror venituri au scăzut sau continuă să scadă nu înseamnă cine ştie ce. E criză şi se cuvine ca prostimea să strângă cureaua, că doar n-o s-o facă jupânii. Drumurile noastre îngrozitoare s-au stricat din cauza iernii, doar ştim că iarna nu-i ca vara, care-i problema? Dezastrul şcolii româneşti, cine să îl bage de seamă? Casele noastre sunt în aşa fel făcute, încât la prima zgâlţâitură mai serioasă, Bucureştii vor deveni o grămadă de moloz şi fiare vechi – aşa zic specialiştii. Şi ce dacă, poate că nu va fi niciun cutremur, de ce să ne speriem ca proştii de drobul de sare? Şi, dac-o fi, om vedea pe unde scoatem cămaşa...

Toate au, însă o limită. Când un guvern trece la exterminarea sistematică a propriului popor, cineva trebuie să îi spună că e prea mult. Şi, eventual, să facă cu el ce-au făcut chinezii cu împăratul Bu.

Despre ce vorbesc? Vorbesc despre initium. Ce este initiumul? Puteţi citi o succintă informare despre initium aici:

Acum, că ştim ce este initiumul, să vedem ce spune senatorul PD-L Iulian Urban:

„Incredibil! Românii sunt folosiţi la experimente extrem de periculoase fără să ştie! Ţara noastră este prima din lume care a acceptat să folosească un nou fungicid care conţine initium, despre care medicii spun că este cancerigen [...]
Suntem cobaii lumii! Spune chiar ministrul agriculturii: vom încerca pe pielea noastră strugurii otrăviţi cu substanţa toxică „initium”, iar dacă se dovedeşte periculos, fungicidul va fi retras de pe piaţă peste trei ani!”

Dacă informaţia ar fi venit din alte surse, am fi putut bănui ce este vorba de o mistificare, dar, iată, ea provine din interiorul PD-L!

Partidul de guvernământ confirmă genocidul pus la cale împotriva poporului român!

„Românii au consumat deja struguri, cartofi, roşii şi castraveţi, care au fost tratate cu substanţa toxică initium, care poate duce la cancer de colon. De pe loturile experimentale, recoltele au fost vândute sau date, pur şi simplu, localnicilor şi fermelor de vite.”

Ce va face, oare, în aceste condiţii, poporul român? Îmi este teamă că exact ceea ce spune ministrul agriculturii: va aştepta trei ani să vadă dacă va crăpa... Pentru unii, aşteptarea s-ar putea dovedi mult prea lungă!

P.S. Recomand cititorilor acestui blog să recitească şi articolul despre thalidomidă. Ne putem, oare, permite aşa ceva?

Un comentariu: