Nimic despre "superlearning" ... deocamdată

.Cu toţii ştim că negrii reprezintă o minoritate în Statele Unite, iar în Anglia, Franţa sau Germania procentul lor este cu mult mai mic. Cu toate acestea, negrii din aceste ţări obţin numeroase medalii în cadrul concursurilor sportive de atletism sau al olimpiadelor, mult peste ponderea pe care o au în cadrul populaţiilor respective.

Există sporturi pe care, pentru a le practica, ai nevoie de anumite condiţii meteorologice, sau de bani, de foarte mulţi bani. Aceste argumente pot constitui o explicaţie plauzibilă a absenţei performaţei sportivilor din Botswana în sporturi de iarnă sau formula 1. Dar, oare ce lipseşte sportivilor din ţările calde pentru a obţine performanţă în înot? Lipsa dotărilor, lipsa de preocupare sau, poate, lipsa înzestrării native? Înclin să cred că ultima variantă este cea adevărată.

Dacă aleg „la întâmplare” o sută de americani, probabil că vor „trage” cel puţin dublu la cântar decât o sută de cambodgieni. E vorba de alimentaţie, de mod de viaţă, dar şi de „gene”.

Nu ştiu cât de „ştiinţifice” sunt opiniile mele, dar cred că, în general, un alb este mai bine înzestrat pentru performanţă în înot decât un negru, şi mai puţin înzestrat în ceea ce priveşte atletismul.

Concluziile mele nu sunt „rasiste”, sau nu se vor astfel. Pur şi simplu, spun că albii şi negrii sunt diferiţi. Diferiţi sunt şi bărbaţii şi femeile.

În condiţii similare de viaţă, oamenii aparţinând diferitelor popoare se dezvoltă diferit.

Ce vreau să spun cu asta?

Există mai multe tipuri de evaluări internaţionale: TIMSS, PISA etc., la care elevii noştri nu stau deloc bine. Primele locuri sunt ocupate, invariabil, de ţările nordice, în special Finlanda, şi ţările extrem-orientale: China, Coreea, Singapore etc.

Între sistemele de învăţământ din ţările respective există deosebiri enorme. Din punct de vedere pedagogic, ţările extrem-orientale pun un accent foarte mare pe memorizare, în timp de Finlanda aplică „superlearning”-ul. Despre superlearning voi mai vorbi. Ca idee, este un set de principii şi tehnici speciale de învăţare, de natură a asigura o pregătire şcolară rapidă şi eficientă. Nu e un termen foarte bine precizat, e, mai degrabă, un melanj sau un „ghiveci”.

Problema este că „superlearning”-ul e aplicat nu numai în Finlanda. La nivel de sistem naţional de învăţământ, da, Finlanda e, din câte ştiu, singura ţară care a „aderat”, dar la nivel de unităţi şi centre de învăţare, „superlearning”-ul e aplicat în foarte multe locuri. Iar rezultatele nu sunt identice!

Domnul ministru Funeriu pare fascinat de sistemul de învăţământ finlandez, dar secretul acestui sistem nu cred că este asigurat de modul în care şcolile sunt controlate de comunitatea locală. Mai precis, ceea ce în Finlanda pare a fi un succes, în România s-ar putea dovedi un dezastru!
Mai mult decât atât, dacă „superlearning”-ul e aşa de grozav, de ce nu a fost preluat, la nivel formal şi instituţional, de toate ţările interesate în a-şi moderniza sistemul de învăţământ? Şi e vreo ţară dezinteresată?

În proiectul legii lui Funeriu, nu se fac referinţe explicite la „superlearning”, şi nici măcar implicite. Se vorbeşte despre competenţele-cheie ale secolului XXI, dar nu despre „superlearning”. Ar fi şi dificil, deoarece, după cum spuneam, „superlearning”-ul nu este „omologat” ştiinţific.

Voi reveni...