E o lege grea, câlţoasă, dezlânată. Nu reuşesc să identific o viziune integratoare, e doar o sumă de măsuri de valoare îndoielnică.
Din punctul meu de vedere, e clar că autorul legii habar nu are ce înseamnă sistemul naţional de învăţământ, deoarece acesta este definit ca:
Art. 21 (1) Sistemul naţional de învăţământ este constituit din ansamblul unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de diferite tipuri, niveluri şi forme de organizare a activităţii de instruire şi educare.
(2) Sistemul naţional de învăţământ cuprinde unităţi si instituţii de învăţământ public şi unităţi de învăţământ private, autorizate provizoriu sau acreditate.
(3) Învăţământul preuniversitar este organizat pe niveluri, forme de învăţământ, filiere şi profiluri şi asigură dobândirea competenţelor-cheie şi profesionalizarea progresivă.
Care o fi deosebirea dintre sistemul naţional de învăţământ şi reţeaua şcolară? Din această „definiţie” nu văd nicio deosebire.
Ok, nu vreau să fiu cârcotaş. O fi vreo scăpare. Dar, este cât se poate de evident că „scriitorul” acestei legi habar nu are de noţiunea de sistem.
Ce ar mai fi de semnalat?
Art.82 (1) Unităţile de învăţământ preuniversitar sunt conduse de consiliile de administraţie şi de directori, ajutaţi, după caz, de directori adjuncţi. În exercitarea atribuţiilor ce le revin, consiliile de administraţie şi directorii conlucrează cu consiliul profesoral şi cu comitetul de părinţi.
(2) Consiliul de Administraţie (CA) este organul suprem de conducere a unităţii de învăţământ şi este format din 1/3 membri cadre didactice alese de către personalul didactic al şcolii şi 1/3 reprezentanţi ai parinţilor şi 1/3 reprezentanţi ai consiliului local, desemnaţi de către aceştia (sic!) şi care nu pot fi cadre didactice în unitatea scolară respectivă.
...
(5) Consiliul de administraţie va fi condus de către un preşedinte ales prin vot de jumătate plus unu dintre membrii săi, dintre reprezentanţi ai părinţilor şi ai consiliului local.
Consiliul de administraţie este organul „suprem” ... îmi place acest cuvânt: „suprem” .... Îmi place şi cuvântul „a conlucra”, e atât de general ... Cred că nimeni nu ştie exact ce înseamnă. Sarcini şi responsabilităţi specifice? Mofturi, dom’le, ce responsabilităţi, ce prostii, conlucrare, democraţie, consens. Superb ...
Apoi, consiliul de administraţie poate fi condus de oricine, numai de directorul unităţii nu. E bine, ce să zic?
Programul şcolar se reduce. Mai puţine ore la şcoală, la toate ciclurile de învăţământ. E bine, că şi aşa erau prea stresaţi copiii... Dimensiunea educativă lipseşte ... asta dacă nu cumva se socoteşte că dascălul, care are la dispoziţie 25% din ore, va face acest lucru. Dar nu, nu, fiindcă, după cum se poate constata, „în funcţie de caracteristicile elevilor şi de strategia şcolii din care face parte, profesorul va decide dacă procentul de 25% din timpul alocat disciplinei va fi folosit pentru învaţare remedială, în cazul copiilor cu probleme speciale, pentru consolidarea cunoştinţelor sau pentru stimularea elevilor capabili de performanţe superioare, conform unor planuri individuale de învăţare elaborate pentru fiecare elev."
Planuri individuale de învăţare pentru fiecare elev în parte? Sună bine ... pe hârtie.
Oricum, însă, „educaţie”, adică „a învăţa să fii”, nu.
Psihologul şcolar dispare din şcoli, el fiind prezent doar la Centrele Judeţene de Asistenţă.
Despre amenzile ce vor fi percepute părinţilor ai căror copii nu frecventează, ce să spun? Să vedem implementarea.
Calitate? Despre ce calitate e vorba? Şcolile vor fi clasificate, în funcţie de calitatea serviciilor educaţionale oferite, iar cele care vor obţine calificativul „nesatisfăcător” vor fi desfiinţate... Mă rog, ce să comentez?
Şcolile nu pot fi privatizate. Desfiinţate, comasate, da, dar privatizate nu!
Ce răspunsuri dă legea cu privire la poziţia socială a profesorilor, cu privire la posibilităţile lor de câştig? Niciun răspuns. Răspunsul îl dă, însă, domnul ministru. Profesorii nu vor „muri de foame”. Bogdaproste!
Pe vremea comuniştilor, se vorbea de „retribuţii”, nu despre salarii sau lefuri, că nu suna „bine”. Ei, nici măcar comuniştii nu şi-au permis să plătească oamenii ca să nu „moară de foame”. Existau nişte criterii, se vorbea de „calitatea, cantitatea şi importanţa socială” a muncii. Teoretic, doar teoretic, veniturile nu erau limitate. Acum, ministrul Funeriu vorbeşte despre cu totul altceva. Dar, oare Funeriu a scris legea? Sau, poate, Oana Badea? Întreb şi eu, aşa.
Chiar nu am chef să scriu mai mult despre legea lui Funeriu. Nu am chef. Mai bine ascult o melodie. Asta. Garbage.
Din punctul meu de vedere, e clar că autorul legii habar nu are ce înseamnă sistemul naţional de învăţământ, deoarece acesta este definit ca:
Art. 21 (1) Sistemul naţional de învăţământ este constituit din ansamblul unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de diferite tipuri, niveluri şi forme de organizare a activităţii de instruire şi educare.
(2) Sistemul naţional de învăţământ cuprinde unităţi si instituţii de învăţământ public şi unităţi de învăţământ private, autorizate provizoriu sau acreditate.
(3) Învăţământul preuniversitar este organizat pe niveluri, forme de învăţământ, filiere şi profiluri şi asigură dobândirea competenţelor-cheie şi profesionalizarea progresivă.
Care o fi deosebirea dintre sistemul naţional de învăţământ şi reţeaua şcolară? Din această „definiţie” nu văd nicio deosebire.
Ok, nu vreau să fiu cârcotaş. O fi vreo scăpare. Dar, este cât se poate de evident că „scriitorul” acestei legi habar nu are de noţiunea de sistem.
Ce ar mai fi de semnalat?
Art.82 (1) Unităţile de învăţământ preuniversitar sunt conduse de consiliile de administraţie şi de directori, ajutaţi, după caz, de directori adjuncţi. În exercitarea atribuţiilor ce le revin, consiliile de administraţie şi directorii conlucrează cu consiliul profesoral şi cu comitetul de părinţi.
(2) Consiliul de Administraţie (CA) este organul suprem de conducere a unităţii de învăţământ şi este format din 1/3 membri cadre didactice alese de către personalul didactic al şcolii şi 1/3 reprezentanţi ai parinţilor şi 1/3 reprezentanţi ai consiliului local, desemnaţi de către aceştia (sic!) şi care nu pot fi cadre didactice în unitatea scolară respectivă.
...
(5) Consiliul de administraţie va fi condus de către un preşedinte ales prin vot de jumătate plus unu dintre membrii săi, dintre reprezentanţi ai părinţilor şi ai consiliului local.
Consiliul de administraţie este organul „suprem” ... îmi place acest cuvânt: „suprem” .... Îmi place şi cuvântul „a conlucra”, e atât de general ... Cred că nimeni nu ştie exact ce înseamnă. Sarcini şi responsabilităţi specifice? Mofturi, dom’le, ce responsabilităţi, ce prostii, conlucrare, democraţie, consens. Superb ...
Apoi, consiliul de administraţie poate fi condus de oricine, numai de directorul unităţii nu. E bine, ce să zic?
Programul şcolar se reduce. Mai puţine ore la şcoală, la toate ciclurile de învăţământ. E bine, că şi aşa erau prea stresaţi copiii... Dimensiunea educativă lipseşte ... asta dacă nu cumva se socoteşte că dascălul, care are la dispoziţie 25% din ore, va face acest lucru. Dar nu, nu, fiindcă, după cum se poate constata, „în funcţie de caracteristicile elevilor şi de strategia şcolii din care face parte, profesorul va decide dacă procentul de 25% din timpul alocat disciplinei va fi folosit pentru învaţare remedială, în cazul copiilor cu probleme speciale, pentru consolidarea cunoştinţelor sau pentru stimularea elevilor capabili de performanţe superioare, conform unor planuri individuale de învăţare elaborate pentru fiecare elev."
Planuri individuale de învăţare pentru fiecare elev în parte? Sună bine ... pe hârtie.
Oricum, însă, „educaţie”, adică „a învăţa să fii”, nu.
Psihologul şcolar dispare din şcoli, el fiind prezent doar la Centrele Judeţene de Asistenţă.
Despre amenzile ce vor fi percepute părinţilor ai căror copii nu frecventează, ce să spun? Să vedem implementarea.
Calitate? Despre ce calitate e vorba? Şcolile vor fi clasificate, în funcţie de calitatea serviciilor educaţionale oferite, iar cele care vor obţine calificativul „nesatisfăcător” vor fi desfiinţate... Mă rog, ce să comentez?
Şcolile nu pot fi privatizate. Desfiinţate, comasate, da, dar privatizate nu!
Ce răspunsuri dă legea cu privire la poziţia socială a profesorilor, cu privire la posibilităţile lor de câştig? Niciun răspuns. Răspunsul îl dă, însă, domnul ministru. Profesorii nu vor „muri de foame”. Bogdaproste!
Pe vremea comuniştilor, se vorbea de „retribuţii”, nu despre salarii sau lefuri, că nu suna „bine”. Ei, nici măcar comuniştii nu şi-au permis să plătească oamenii ca să nu „moară de foame”. Existau nişte criterii, se vorbea de „calitatea, cantitatea şi importanţa socială” a muncii. Teoretic, doar teoretic, veniturile nu erau limitate. Acum, ministrul Funeriu vorbeşte despre cu totul altceva. Dar, oare Funeriu a scris legea? Sau, poate, Oana Badea? Întreb şi eu, aşa.
Chiar nu am chef să scriu mai mult despre legea lui Funeriu. Nu am chef. Mai bine ascult o melodie. Asta. Garbage.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu