Coincidenţe? Sau ...

Şi Tunisia, şi Egiptul sunt ţări arabe a căror economie se bazează într-o măsură semnificativă pe turism, şi deloc sau aproape deloc pe extracţia şi prelucrarea petrolului. Având în vedere acest aspect, deducem că un număr important de locuitori ai celor două ţări, mai cu seamă cei care locuiesc în capitală şi în alte aglomeraţii urbane, au avut un contact direct, nemijlocit, cu Europa occidentală şi/sau cu America.

Ambele ţări au, sau au avut relaţii economice privilegiate cu occidentul. Aceasta a însemnat o serie de avantaje, dar şi o anumită dependenţă economică de situaţia din Europa: de îndată ce aceasta a intrat în criză, a scăzut şi numărul de turişti.

Niciuna din cele două ţări nu este independentă din punct de vedere al siguranţei alimentare, ambele find puternic dependente de importuri, în special din Europa occidentală.

Niciuna din cele două ţări nu este, sau nu a fost o dictatură „pură” (şi dură), în ambele au funcţionat, cel puţin la nivel teoretic, o anumită opoziţie organizată, un anumit pluralism politic etc.

De asemenea, remarcăm că amândouă ţările menţionate sunt printre cele mai secularizate din lumea arabă.

În orice caz, regimul din oricare dintre cele două ţări a fost mult-mult mai „laic” şi mult mai „democratic” decât cel din, să zicem, Iran sau Arabia Saudită.

Un alt amănunt remarcabil este acela că ambele ţări au „beneficiat” de asistenţă economică din partea FMI şi au fost „apreciate” de acesta.

Mai remarcăm, de asemenea, că „revoluţiile” din fiecare din cele două ţări nu au caracter antireligios sau antiislamic, dimpotrivă. Iar acest aspect este, cel puţin pentru mine, extrem de îngrijorător. Pentru că un „export” de revoluţie în Anatolia şi mai departe, în Balcani, foarte posibil, de altfel, este extrem de îngrijorător. Pentru că ridicarea la luptă a oamenilor din aceste două ţări nu se face, de fapt, pentru libertate, ci împotriva ei.

Libertatea este, din păcate, o valoare „secundară” în orice sistem de referinţă. Libertatea începe să devină importantă doar atunci când burta e cât de cât plină. Oriunde în lume, golul din burta cetăţenilor se însoţeşte cu tendinţe autoritate, cu încălcarea democraţiei, cu sugrumarea libertăţii. Nu, nu burţile pline generează libertatea, dar sunt o condiţie a ei.

Pe de altă parte, întotdeauna libertatea s-a însoţit bine cu corupţia. Asta nu înseamnă că, dacă nu există libertate, nu există corupţie, înseamnă doar că în acest caz, corupţia este mai bine, mult mai bine evidenţiată, deci vizibilă. În libertate există, de fapt, legi, pe care cei corupţi le încalcă, în dictatură legea este făcută de dictator; cum să încalci legea când tu însuţi o faci?

Sunt multe creiere spălate care afirmă că, la rădăcina tuturor relelor societăţii stă, de fapt, corupţia, care este datorată, la rândul ei, „pervertirii moravurilor”. De cele mai multe ori, aceşti „moralişti” care se oferă voluntar să îndrepte moravurile unei „societăţi căzute” se dovedesc, de fapt, nişte criminali dezaxaţi.

Nu cred că există o justificare mai comună a oricărei crime, al oricărui abuz, decât „morala”. Iar cea mai simplă morală e cea religioasă.

Mi-e frică de ceea ce se întâmplă, de ceea ce s-ar putea întâmpla în aceste două ţări, sau în altele. Pentru că numai de o recrudescenţă a „moralei” religioase nu avem nevoie. Sau, eu nu am nevoie de aşa ceva.

Da. Dacă există ceva mai rău pentru România, în acest moment, decât regimul Băsescu-Boc, în condiţiile păstrării independenţei, asta ar putea fi un regim comunist. Şi, având în vedere, câţi se declară acum, la mai bine de două decenii de la sucombarea regimului comunist, nostalgici ... nici n-ar fi aşa de mirare. Da, comunismul ar fi ceva mai rău decât băsismul.

Şi mai rău decât comunismul ar fi naţional-creştinismul, legionarismul sau cum vreţi să-i spuneţi. Ăsta e marele pericol pentru România. Şi trebuie să avem mare grijă.

P.S. Fotografia arată cum a fost întâmpinat liderul islamist Rached Ghannouchi, revenit în Tunisia după două decenii de exil forţat. Cad dictatorii, revin islamiştii ... nu-i de bine.