Sunt uimit … şi onorat

… de nominalizarea la Marele Premiu (wow) a concursului (e bine aşa?) BLOG DE BLOG – cele mai bune bloguri din 2010. Mulţumesc pentru nominalizare …

Într-un azil de bătrâni, psihologul încearcă să îi „repare” pe pacienţi prin discuţii despre viitor. Unul dintre ei spune:

- Gândindu-mă la viitor, cea mai mare dorinţă a mea este ca România să câştige Campionatul Mondial de Fotbal din 2014 … şi eu să dau golul victoriei … şi de asemenea, să fiu declarat jucătorul campionatului etc., etc.
- O, foarte-foarte frumos … şi extrem de mobilizator. Dar, pentru asta trebuie să te pregăteşti asiduu …
- Păi, cum? Mă antrenez în fiecare zi … şi sunt foarte mulţumit de rezultate … şi de mine însumi.
- Aşa … aşa … atunci, obiectivul e ca şi îndeplinit.

Un al doilea bătrânel spune:

- De la viaţă, cel mai mult şi mai mult îmi doresc să îmi reîntâlnesc un fost prieten din copilărie. Eu, neavând fraţi, am fost ca un frate cu băiatul ăsta. Am copilărit împreună, am împărţit şi binele, şi răul, şi tot. Amândoi am luptat în războiul de independenţă, la ’77, apoi în primul război mondial, în al doilea, în al treilea … şi în toate câte au fost. Da când ăla … cum îl cheamă? Saxofonistu’ ăla … nu, ciclistu’ … cum dracu-i zice? Ăla cu pasu’ mic … vai, ce lapsus am …
- Armstrong?
- Exact, Armstrong, da. Ei, când Armstrong ăla s-a dus pe lună, s-a dus şi amicul meu cu el … şi dus a fost. Bine, ne-am mai scris, am mai vorbit la telefon, da’ de văzut nu ne-am mai văzut de-atunci. Că luna asta are două părţi, ştii, şi el e pe partea nevăzută … da? Ei, asta aş vrea: să mai ajung pe lună, măcar o dată, să-l mai văd o dată pe amicul ăsta .. şi-apoi pot să şi mor.
- Ei, da, e ceva deosebit. Sigur îl vei vedea pe prietenul tău … merită să lupţi pentru asta.

Al treilea bătrân, care, bineînţeles, ascultase discuţia, spuse foarte morocănos:

- Ce mai aştept eu de la viaţă, ce mai sper de la zilele şi anii care vor urma? Să nu mai fie, asta aştept. Să vină odată aia cu coasa, să mă ia odată dracului şi să scap şi de azilul ăsta, şi de tot.
- Vai, dar totuşi, trebuie să fie vreo speranţă ascunsă, vreun vis, ceva … nu poţi fi aşa de ursuz şi supărat pe viaţă.
- Dar … acum ce să mai fie? Ce să mai aştept? Aia nu pot, aia n-am voie, aia m-a lăsat … numai dureri, vai de viaţa mea, ce să mai sper? Adică eu nu-mi dau seama de starea mea, de ce să mă amăgesc?
- Da, dar totuşi, o speranţă secretă, o fantasmă, chiar, trebuie să existe.
- Păi, şi dacă există, dar eu ştiu clar că nu se poate … nu se poate … la ce bun?
- Păi … spune, dom’le, despre ce este vorba … şi vedem dacă s-o putea sau nu.
- Bine … Atunci, cel mai mult şi mai mult, aş dori să mă aflu în faţa unui revolver încărcat, îndreptat spre mine de un soţ gelos … asta aş vrea.
- ?
- Adică: nu sunt atât de absurd încât să-mi doresc să pot … să mai pot. Nu, e clar că nu pot … şi că nu voi putea niciodată. Dar … aş dori, totuşi, să fie unul care să creadă că pot … ha, ha, ha. Măcar atât, ştii?

Domnule Băsărica, nu vă cunosc personal, dar vă mulţumesc mult. Pentru că – fără supărare – dumneavoastră sunteţi cel care crede că eu aş putea … aş putea să obţin Marele Premiu la BLOG DE BLOG. M-am simţit bine, e ok, dar nu, nu am nicio şansă de a câştiga acest premiu. De fapt, nici nu prea ştiu cu ce se mănâncă acest BLOG DE BLOG. Şi, sincer, există multe-multe bloguri mult mai îndreptăţite să obţină acest trofeu, sau premiu, ce-o fi. Sunt un „amator”, un novice, nu am nicio tangenţă cu media, cu piaru’, cu brand-managementul şi cu alte drăcii, scriu ce-mi trece prin cap … şi asta e. Sunt oameni dedicaţi, profesionişti veritabili, freelanceri, care, în mod cert, merită … eu nu sunt decât un neica-nimeni care se bagă şi el în seamă, poate puţin cam mult. Nu, nu e falsă modestie, e ceea ce cred … nu am „faţă” de BLOG DE BLOG. Şi, sincer să fiu, nici în seriozitatea acestei propuneri nu cred prea mult

Dar, chiar şi aşa, încă o dată, chiar dacă nominalizarea e „la plezneală”, mulţumesc mult.