Un gând (34)

Dacă ar fi trăit, Isaac Asimov ar fi împlinit, ieri, 90 de ani. Am consemnat acest lucru, dar m-am gândit că unele dintre reflecţiile sale ar putea fi utile.

Auto-educaţia este, după părerea mea fermă, singurul tip de educaţie care există.

Dacă cunoaşterea creează probleme, nu ignoranţa va duce la rezolvarea acestora.

Doar un război este deschis omenirii, iar acesta este războiul împotriva dispariţiei noastre.

Fundamentaliştii neagă că evoluţia ar fi avut loc; ei neagă că pământul şi universul ca întreg ar fi mai vechi de câteva mii de ani şi aşa mai departe. Există dovezi ştiinţifice ample că fundamentaliştii greşesc în aceste probleme şi că noţiunile lor de cosmogonie au cam tot atâta bază factuală cât Zâna Măseluţă.

Din păcate, oamenii cred prea puţin în coincidenţe. Ei sunt dispuşi mai degrabă să construiască teorii esoterice extrem de complicate, pentru a evita admiterea unor coincidenţe. Eu, pe de altă parte, consider întotdeauna coincidenţele drept consecinţe inevitabile ale legilor probabilităţii, conform cărora lipsa unor coincidenţe neobişnuite este mult mai neobişnuită decât orice fel de coincidenţă.

Gândiţi-vă la oamenii care cred în asemenea lucruri şi care nu se sfiesc să ignore, complet, toate descoperirile minţilor perseverente de-a lungul atâtor secole de când a fost scrisă Biblia. Şi tocmai aceşti ignoranţi, cei mai needucaţi, cei mai lipsiţi de imaginaţie, cei mai nechibzuiţi dintre noi, s-ar face călăuze şi conducători ai noştri, ai tuturor; şi-ar impune credinţele firave şi copilăreşti asupra noastră; ne-ar invada şcolile şi bibliotecile şi casele. Eu personal sunt aspru indignat de aceasta.

Până acum, în istorie de câte ori am avut un Ev Întunecat, a fost temporar şi local. Şi în alte părţi ale lumii, oamenilor le-a mers bine. Şi până la urmă am fost ajutaţi să ieşim din Evul Întunecat. Noi, acum, ne confruntăm cu un posibil Ev Întunecat care să fie global şi permanent. Asta este ceva diferit.

Nu cred în existenţa unei vieţi după moarte, aşa că nu trebuie ca pe tot parcursul vieţii să trăiesc temându-mă de iad sau, şi mai mult, de rai. Indiferent de felurile torturilor din iad, sunt de părere că plictiseala din rai ar fi mai rea.

Creaţioniştii par a sugera că o "teorie" este ceva ce ai inventat după o noapte de beţie.

Prefer raţionalismul ateismului. Întrebarea dacă există Dumnezeu sau alte obiecte ale credinţei este iraţională şi nu joacă nici un rol în raţionalism, deci nu trebuie să-ţi pierzi timpul atacând sau apărând vreo opinie.

Adevărata plăcere constă în descoperire, nu în cunoaştere.

Sunt cât se poate de ateu. Mi-a luat mult timp s-o spun. Sunt ateu de ani şi ani, dar, oarecum, am considerat că ar fi fost lipsit de respect intelectual să spui că eşti ateu, pentru că presupunea cunoştinţe pe care nu le aveai. Oarecum era mai bine să spui că eşti umanist sau agnostic. În final, am decis că sunt şi o fiinţă emoţională, pe lângă una raţională. Emoţional, sunt ateu. Nu am probe care să demonstreze că Dumnezeu nu există, dar bănuiesc atât de puternic că nu există încât nu vreau să-mi pierd vremea.

Citită cum trebuie, Biblia însăşi este cel mai puternic motiv pentru ateism ce ar putea fi conceput.

Cel mai trist aspect al vieţii actuale este că ştiinţa acumulează cunoştinţe mai repede decât acumulează societatea înţelepciune.

Atunci când citesc despre cum se tot taie fondurile bibliotecilor, nu mă pot gândi decât că societatea americană a găsit încă o metodă de a se autodistruge.