Istoria zilei (28)

A crea înseamnă a birui moartea (Romain Rolland).

Romain Rolland este un important romancier, dramaturg, eseist, biograf, muzicolog, memorialist şi publicist francez.

S-a născut la 29 ian. 1866 în oraşul Clamecy din Burgundia, într-o familie de notari şi a murit la 30 decembrie 1944, la Vezellay. A fost înmormântat iniţial la Clamecy, apoi, conform dorinţei sale, la Breves.

Îşi face studiile elementare şi primele clase liceale în oraşul natal,apoi se înscrie la Liceul Saint-Louis din Paris. În 1884 se transferă la Liceul Louis-le-Grand, unde îl cunoaşte pe Paul Claudel, cu care leagă o strânsă prietenie. În 1889 absolvă Facultatea de Filosofie din cadrul Şcolii Normale Superioare din Paris.

În această perioadă începe să corespondeze cu romancierul rus Lev Tolstoi, care va avea o mare influenţă asupra sa.

Îşi continuă apoi studiile la Şcoala franceză din Roma (1889 – 1891). Pe parcursul acestor doi ani scrie primele sale drame şi se gândeşte la un roman al geniului. Reîntors la Paris, prezintă dramele editurii Comedia Franceză, dar este respins.

Îşi ia doctoratul la Paris, după care, în 1895,este numit,profesor de istoria artelor la Şcoala Normală (École normale). Mai târziu avea să predea şi la Sorbona, istoria muzicii. Are astfel ocazia să cunoască intelectualitatea pariziană, dar este dezamăgit de aceasta. Se retrage, apoi,din cercul său de prieteni, abandonează stilul de viaţă monden şi începe să mediteze la posibilitatea creării unui teatru revoluţionar.

În 1921 renunţă definitiv la activitatea didactică pentrua se dedica exclusiv literaturii.

Debutează ca dramaturg în 1895, cu piesa Saint-Louis,dând apoi o serie de piese reunite sub titlul Teatrul Revoluţiei, care cuprinde tetralogia Lupii (1898), Triumful raţiunii (1899), 14 iulie (1902), cea mai însemnată fiind Danton (1900. În 1939 ciclul a fost întregit cu piesa Robespierre.

S-a impus ca mare biograf al unor mari personalităţi artistice, oameni iluştri, creatori ai frumosului : Viaţa lui Beethoven (1903), Viaţa lui Michelangelo (1905), Viaţa lui Tolstoi (1911), Mahatma Gandhi (1924), Péguy (1944).

Muzicolog pasionat, a scris o serie de studii : Muzicieni de altădată (1908), Muzicieni de astăzi (1908), Händel (1910), Beethoven. Marile epoci creatoare (7 volume publicate între 1928-1950).

Între 1903 şi 1912 a publicat capodopera sa, primul roman-fluviu din literatura franceză Jean-Christophe (în 10 volume), epopeea unui muzician şi în acelaşi timp frescă istorică, distins cu Marele Premiu pentru literatură al Academiei Franceze în 1913.

Pacifist convins, a condamnat ferm războiul izbucnit în 1914. Îşi publică articole în Le Journal de Génève, adunându-le în 1915 în culegerea de articole De-asupra învălmăşelii.

Un eveniment notabil în viaţa scriitorului este decernarea, în 1915, a Premiului Nobel pentru literatură, de către Academia suedeză, motivaţia juriului fiind: ca unomagiu adus înaltului idealism al creaţiei lui literare, simpatiei şi dragostei de adevăr cu care a descris diferite tipuri umane. Acceptă premiul, dar îşi doneză banii Crucii Roşii Internaţionale.

Pacifismul, credinţa că unirea tuturor intelectualilor peste graniţe şi peste politică va putea salva pacea i-au adus duşmăniile multora dintre compatrioţii săi, care-l acuzau de trădare. În faţa acestei ostilităţi, alege, în cele din urmă, să se exileze la Villeneuve (Elveţia), unde locuieşte din 1921 până în 1937.

Până la acel moment publicase opere calificate ca pacifiste: romanul Colas Breugnon (1919), Pierre şi Luce (1920) şi Clérambault (1920). Aflat în Elveţia, publică al doilea roman-fluviu, Inimă vrăjită, în 7 vol (1922 – 1933), intercalat de alte lucrări: Călătoria interioară (un testament spiritual), piesa Jocul dragostei şi al morţii, precum şi studiul de muzicologie dedicat lui Beethoven.

În perioada dintre cele două războaie mondiale s-a afirmat ca militant antifascist. Întreţine o vastă corespondenţă cu scriitori-filozofi şi politicieni de vază (este vizitat de Gandhi, în Elveţia) ; în 1932 prezidează, alături de Barbusse, Congresul international de la Amsterdam împotriva războiului; îşi exprimă solidaritatea cu muncitorii protestatari de la atelierele Griviţa; condamnă agresiunea împotriva Abisiniei şi intervenţia militară a lui Hitler şi Mussolini în Spania; refuză Medalia Goethe, decernată de Hitler (1933). În 1935 întreprinde o călătorie în URSS, unde este oaspetele lui Gorki. Când Franţa este invadată (1939), se reîntoarce din Elveţia în ţara lui natală, unde, în pofida vârstei înaintate, ia parte activă la Rezistenţă.

Este şi fondator de reviste. Sub conducerea sa au apărut publicaţiile Europe (1923) şi Revue d’ histoire et de critique musicale. Este şi cel care l-a descoperit şi promovat pe Panait Istrati (i-a publicat în revista Europe romanul Kyra Kiralina (1923), definindu-l drept un Gorki al Balcanilor).

Ca publicist a fost devotat revistei Demain, fondată de Henri Guilbeaux, articolele de aici grupându-le apoi în volumul Precursorii. A lăsat şi memorialistică: Pagini de jurnal: 1912 – 1913, publicat postum (1946), apoi Jurnal inedit (1915 – 1943).

Opera sa, privită în ansamblu, este un exemplu de literatură angajată, militantă, pusă în slujba pacifismului şi a ideilor generoase (Stefan Zweig).